Afară ninge, iar în Chișinău cresc munți de zăpadă. Unii trec pe lângă ei, unii îi transformă în derdeluș, alții îi ignoră. Cunoscând-o pe Veronica, vei înțelege că muntele de zăpadă e un motiv minunat pentru o întreagă teorie despre viață, o viață tânără ce trece printr-un continuu Imago.
Când a venit la Casa Imago, studia Marketing la USM. Avea prea mult timp liber și nopți prea lungi, prea multă energie pe care căuta să o reverse eficient, plus că își dorea să cunoască cum funcționează o agenție de publicitate din interior. „Casa Imago este o poveste complexă despre un organism care se schimbă continu, prin noi, și noi prin el”, îmi spune Veronica.
„Unicul om care te poate ajuta ești chiar tu”
Și-a dorit mult să facă parte din echipă și astfel a devenit designer grafic la Casa Imago. Aici și-a creat obișnuința de a munci și de a nu-i fi frică de eșec. „Am avut suficient curaj și suficient de mult timp. Oamenii de obicei sunt inhibați de timp și aleg să facă ceva cu rezultat imediat, iar asta îți poate tăia din entuziasm și din aripi”, îmi spune ea. Veronica s-a convins însă că motivația trebuie să vină din interior pentru că limitele mereu vor exista: limite de timp, de buget, de dorințe și necesități.
„Ce fac acum? Beau o cană cu ceai…”
Și asta pentru că Veronica este „aici și acum”, fiecare moment este „cel mai important”, până la următorul „cel mai important moment”. „Eu am o problemă cu noțiunea de succes, îmi spune, deoarece succesul presupune un rezultat, or pentru mine nu întotdeauna rezultatul este cel mai interesant lucru, ci procesul. Dacă privești per-ansamblu viața, rezultatul ei este moartea. Nu, nu sunt interesată de asta”, îmi zice râzând.
„E important cum se întâmplă lucrurile, cât de mult îți place sau nu, cât de entuziasmat ești de proces, cât de mult îl facilitezi sau îl oprești. Important este să coordonezi aceste lucruri, să le găsești o balanță, o armonie. Succesul este să menții acest echilibru pentru mai mult decât o secundă. Este important ca lucrul meu să fie eficient, rezultatele vor veni inevitabil. Pentru mine mai importantă este satisfacția. E așa cum spunea și Bill Muray: «Dacă tare mult vrei un Oscar, înseamnă că ai o problemă, asta e ca și cum ai vrea să te măriți și ai lua pe oricine».
„După ce ne-am despărțit, eu și AIESEC nu am mai fost nicicând la fel”
A făcut voluntariat timp de trei ani, experiență despre care spune că a fost una plină. Drag de lucru, drag de oameni. „Voluntariatul m-a ajutat să văd ceea ce nu este accesibil ochiului. Ceea ce are nevoie de timp, dar odată obținut e imposibil să nu-i mai observi prezența acolo unde este și lipsa atunci când dispare. M-a învățat despre Valoare, nu preț.
Tot AIESEC i-a creat prietenii pe viață. „Cumva lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple, iar eu am avut norocul să cunosc toți oamenii aceștia care acum îmi sunt cei mai buni prieteni, oameni care mă inspiră, mă ajută să devin tot mai mult din ce sînt. După ce ne-am despărțit, eu și AIESEC nu am mai fost nicicând la fel.”
„Nu am un carnețel de visuri”
În momentul în care a trebuit să schimbe ceva, i-a fost greu atunci, pentru că asta însemna să părăsească o zonă de confort și să încerce să se împingă mai departe. „Momentul în care am vrut să fac copywriting se părea că ar fi venit peste noapte, dar de fapt era acolo demult doar că nu-i atrăgeam eu suficientă atenție.”
Toate experiențele care ni se întâmplă sunt ca să învățăm ceva, este convinsă ea. „Apoi tragi concluzii și setezi obiectivele care reies de acolo pentru pasul următor. Obiectivele le setezi din mers. Nu stai să te gândești la ele.”
„Eu sunt un fel de lipici care adună lucrurile împreună”
Un job în publicitate înseamnă întotdeauna altceva. Clienții vin din multe domenii, noi domenii care-ți permit să crești, să te dezvolți, să găsești lucruri interesante din care să înveți. Procesul este unul complex, uneori depinde de tine, alteori de colegul tău, important e să ai încredere că fiecare are grijă să-și facă partea lui iar în final va ieși o povest faină: „Eu sunt un fel de lipici care adună lucrurile împreună.”
Problema publicității în Moldova este că aceasta este mult prea orientată spre preț și produs, crede Veronica, iar așa abordări nu mai funcționează demult. „Pe mine mă interesează mai mult povestea și emoția pe care o pot transmite. Cei care lucrează în publicitate sunt cei care îi determină într-un fel viitorul. Eu sunt unul din oamenii aceștia și asta este mă face să mă simt sigură că direcția în care mergem este una bună.”
Printre oamenii care îi sunt alături și o motivează să fie în fiecare zi mai bună în ceea ce face este și Olga, directorul de la Imago: „Ea are ochii mei, plus zece ani de experiență. Îmi este alături atât mie, cât și întregii echipe, pentru că are o relație specială cu fiecare. Îți dă tare multă încredere în momentul în care te poziționează egal. Când un om puternic îți spune că tu ești puternic, poate are sens să-l asculți”.
„Nu sunt în stația finală, sunt doar în stația în care mă aflu acum”
„Eu sunt prea discretă ca să mă bag în istoriile altor oameni. Îmi place să scriu despre chestii pe care le cunosc pe dinăuntru, fapt pentru care cel mai des scriu despre mine”. Cartea de buzunar cu care am făcut cunoștință în 2014 a fost un proiect Imago, și un mod foarte frumos de altfel de a pune punct unei etape consumate și a începe altceva nou. Punct și de la capăt.
„Mi-ar plăcea să scriu o carte pentru copii, pentru că mama pâine albă nu mai coace demult”
„Fratele meu îmi zice mereu că există două acțiuni importante: să decizi și să faci, și acesta este cel mai important sfat pe care l-am primit vreodată. Sincer. Dacă aș fi vrut să am un tatuaj l-aș face cu acest text, mi se pare genial. Vreau să nu mă pot opri. Vreau să scriu, să scriu altceva, mi-ar plăcea de exemplu să scriu o carte pentru copii. Pentru copii care se nasc în 2016. Noi trebuie să înțelegem că mama nu mai coace demult pâine albă, pentru că mama face altceva și de ce nu am scrie despre asta.”
„Indiferent de drumul pe care-l iei, ajungi până la urmă în același punct. Fiecare are o destinație spre care merge, chiar dacă se mai întâmplă să se rătăcească pe drumuri paralele, perpendiculare, lungi sau scurte important este să se bucure de drumul pe care l-a ales.”
∗∗∗
Acest material este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.
