Arabia Saudită: Pentru prima dată o femeie a fost aleasă consilier municipal la Mecca

arabia
Foto: Alegeri în Arabia Saudită PC: rtl.fr

Salma bent Hizab al-Oteibi a fost aleasă în regiunea Mecca (vest), în primele alegeri în care femeile au putut atât să aleagă, cât şi să candideze, în Arabia Saudită, un regat ultraconservator, au anunţat duminică autorităţile electorale locale.

Ea a fost aleasă sâmbătă pentru un mandat în Consiliul Municipal Madrakah, o localitate din regiunea în care se află Mecca, considerat primul loc sacru al islamului, a declarat pentru agenţia oficială SPA preşedintele Comisiei Electorale locale Oussama al-Bar, care a anunţat primele rezultate ale scrutinului municipal, transmite MEDIAFAX.

Alegeri municipale au avut loc sâmbătă în Arabia Saudită – ultima ţară din lume care nega cetăţenelor dreptul la vot sau de a candida într-un scrutin.

Alegătorii şi – pentru prima dată – alegătoarele au fost chemaţi să-şi aleagă reprezentanţii dintre 6 000 de bărbaţi şi 900 de femei.

Candidaţii şi candidatele s-au înfruntat în vederea obţinerii unui mandat în cele 284 de consilii municipale – nişte organisme cu puteri limitate, singurele din regat alcătuite din reprezentanţi aleşi.

În circumscripţia ei, Salma bent Hizab al-Oteibi a candidat împotriva altor şapte bărbaţi şi a două femei, potrivit lui Oussama al-Bar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente