Peste 500 kg de droguri au fost ridicate de poliție în primele 9 luni ale acestui an

illegal-drugs
Foto:Photo Credit: addictionendswithlove.com

În primele 9 luni ale anului curent, forțele de ordine au înregistrat și documentat 995 de dosare penale privind traficul ilicit de droguri. Din numărul total de cauze penale, 65 % au fost anchetate și expediate organelor procuraturii, dintre care 561 au fost expediate în instanța de judecată.

Cele mai răspândite tipuri de droguri sechestrate de către polițiști, conform datelor INI, sunt: hașișul, marijuana, amfetamina, cânepa și Extasy. Datorită activității eficiente și prompte ale polițiștilor, aceștia au reușit să stopeze acțiunile ilegale ale infractorilor și au sechestrat, în procesul de investigație, în primele nouă luni ale acestui an, droguri de aproximativ 50 de milioane de lei, valoare estimată pe piața tenebră.

Inspectoratul Național de Investigații precizează că au fost înregistrate și documentate, inclusiv 57 de infracțiuni deosebit de grave cu depistarea de droguri în proporții deosebit de mari. De asemenea, au fost destructurate 40 de grupări criminale suspectate de trafic ilicit de droguri.

Conform Codului Penal, traficul ilicit de droguri, producerea și prelucrarea acestora pot fi sancționate cu până la 15 ani privare de libertate în funcție de gravitatea infracțiunii comise. Pentru a contracara și lupta cu acest flagel, Inspectoratul Național de Investigații a demarat mai multe activități pe parcursul anului, printre care și operațiunea „MAC” care a durat de la 1 iunie până la 31 august, curent, și a avut ca scop combaterea creșterii ilegale de plante cu conținut narcotic.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente