Tinerii pasionați de limbi străine se pot înscrie la Școala Traducătorului Profesionist

scoala
Foto: Școala Traducătorului Profesionist 2015

Devenită deja o tradiţie, Şcoala Traducătorului Profesionist își deschide iar uşile pentru toţi cei pasionaţi de traduceri şi interpretariat şi invită doritorii să se înscrie pentru ediţia a șasea, care va fi organizată în perioada 30 noiembrie-18 decembrie 2015.

Persoane eligibile

Toţi cei care practică deja traducerea şi interpretariatul şi ar dori să-şi îmbunătăţească abilităţile; studenţi ai facultăţilor de limbi străine sau traducere, care ar dori să-şi facă o carieră de traducător şi/sau interpret; toţi cei pasionați de limbi străine şi traducere.

Formatul evenimentului

Şcoala este preconizată pentru o durată totală de 70 de ore academice, cursurile fiind organizate în zilele de luni – vineri, în perioada 30 noiembrie-18 decembrie 2015.

Şcoala este structurată în trei module: „Particularităţi ale traducerii scrise”, „Particularităţi ale traducerii consecutive” şi „Particularităţi ale traducerii simultane”.

În cadrul cursurilor veți lua cunoștință de:

#. Exemple şi sfaturi practice din experiența unor traducători cu renume de pe piața de traduceri din Republica Moldova;
#. Module predate de lectori invitați;
#. Conţinut adaptat la realităţile naţionale;
#. Know-how în domeniul traducerilor;
#. Dezvoltarea abilităţilor practice, în special Oportunitatea de a lucra cu cea mai recentă versiune a programului informatic pentru traducători MemoQ Server
#. Exerciţii practice de traduceri consecutive
#. Posibilitatea de a lucra în cabină la traducerea simultană.

Adăugător

La sfârșitul instruirii participanții:

#. vor putea participa la un eveniment de socializare cu participarea membrilor ATP;
#. vor primi un Certificat de participare;
#. vor primi o Reţea de contacte;
#. Vor putea aplica la statutul de membru al ATP.

Investiţia necesară:

Timp: luna decembrie (30nov – 4 dec, 7-11dec, 14-18 dec) cinci zile pe săptămână: luni – vineri, seara, orele 18.00–21.30.

Resurse financiare: 1.800 de lei (costul cursului integral).

Costul unui modul: primele două module – 700 de lei şi cel de al treilea modul – 800 de lei.Taxa de participare la eveniment include participarea la curs, mici gustări în pauzele pentru ceai/cafea, materialele distributive, certificatul de participare şi evenimentul de socializare.

Sunt disponibile doar 25 de locuri.

Data limită de înscriere este 23 noiembrie 2015.

Persoanele care se înscriu la curs şi achită contravaloarea cursului până la 15 noiembrie 2015 beneficiază de o reducere de 15%.

Se oferă o reducere similară de cost și studenţilor, indiferent de perioada de înscriere.

Începând cu 23 noiembrie, după expirarea datei limită a înscrierilor, va fi posibilă doar înscrierea la unul sau două din cele trei module rămase.

Doritorii să se înscrie la Şcoala Traducătorului Profesionist sunt rugați să trimită CV-ul și datele de contact la: [email protected].

Telefon de contact: 069 55 35 71.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente