Nou pentru Moldova: Atelier de inovații media despre Jurnalismul dronelor

drone
Foto:Jurnalismul dronelor

Centrul pentru Jurnalism Independent și Internews organizează, în perioada 27-28 noiembrie, atelierul de inovații media Jurnalismul dronelor. Evenimentul este dedicat jurnaliștilor, bloggerilor și dezvoltatorilor ICT.

La atelierul de inovații media, participanții vor învăța cele mai noi metode de a produce conținut de calitate, care să îmbunătățească interacțiunea între presă și public. Jurnaliștiii vor propune, dezvolta și prezenta proiecte, utilizând instrumente inovative pentru mass media.

Echipele se pot înregistra fie cu o idee de proiect, fie fără, indicând ulterior o idee pe parcursul atelierului.

În urma evenimentului, două echipe câștigătoare vor primi câte o dronă, pentru dezvoltarea și implementarea ulterioară a proiectelor jurnalistice, iar trei specialiști IT vor face stagii de cinci luni în instituții media.

În prima zi a atelierului, echipele înregistrate la eveniment vor prezenta ideile, într-un format pre-stabilit (max. două minute). După prezentări, câțiva invitați-experți vor susține prezentări și ateliere pe teme ca: inovații și proiecte jurnalistice de succes în alte țări; utilizarea dronelor pentru investigații jurnalistice și reportaje TV, avantajele filmărilor inovative; noi instrumente pentru jurnaliști etc. Prezentările vor ajuta echipele care nu s-au înscris cu idei să identifice proiecte pe care să le dezvolte.

În a doua zi a atelierului, echipele vor lucra la dezvoltarea proiectelor, cu ajutorul mentorilor. La finalul zilei a doua, proiectele demo vor fi finalizate, iar prezentările, care nu vor depăși câte cinci minute, vor fi pregătite, în baza unui format pre-stabilit, pus la dispoziție de organizatori.
Membrii juriului vor vota fiecare proiect, în baza prezentărilor finale. La finalul atelierului, două proiecte desemnate câștigătoare vor primi câte o dronă.

Informații despre programul evenimentului și regulile de participare găsiți pe site-ul oficial al evenimentului inovatii.media-azi.md.

Participarea la eveniment este gratuită, dar cu pre-înregistrare. Persoanele interesate se pot înscrie fie cu o idee de proiect (cu echipă sau individual), fie ca simpli participanți, completând formularul de înregistrare, până la data de 20 noiembrie 2015.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente