(video) Ungheni: Cinci tinere, impuse să ofere servicii sexuale într-o saună

sauna
Foto: Photo Credit: Captură video

Cinci tinere din diferite localități ale țarii, printre care şi două minore, au fost exploatate sexual de către proprietarii unei saune din oraşul Ungheni. Aceștia au vârsta de 35 şi 57 de ani și au fost reținuți de poliție pentru 30 de zile. Cei doi sunt suspectaţi că au recrutat şi exploatat sexual tinerele care proveneau din familii social vulnerabile, iar o parte dintre ele locuiau în acea saună. „Afacerea” era pusă pe roate de circa doi ani.

În urma investigațiilor efectuate de către forțele de ordine, s-a stabilit că, clienților, care achitau 500 de lei pentru o oră de saună, suplimentar, li se puneau la dispoziție tinere care ofereau servicii sexuale. Ca urmare a percheziției în saună, polițiștii au depistat trei bărbaţi ce beneficiau de serviciile sexuale ale trei tinere, două dintre care erau minore (16 ani).

În acest caz, au fost iniţiate două cauze penale privind proxenetismul şi traficul de copii. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile riscă închisoare de la 15 până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente