Elevii moldoveni pot câştiga 20 de mii de lei pentru a promova securitatea în trafic

evaluarea nationala repartizare elevi Botosani
Foto: PC: botosaneanul.ro

Elevii din Republica Moldova pot veni cu idei privind securitatea în trafic şi educaţia rutieră, şi pot câştiga finanţări în sumă de 250 şi 1.000 de franci elveţieni (peste 5 mii şi peste 20 de mii de lei).

Concursul de proiecte de educaţie rutieră în şcoli cu genericul: „10 minute de educaţie rutieră pe zi îţi salvează viaţa. Acţionează!” a fost lansat de Proiectul moldo-elveţian „REPEMOL – Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă în Republica Moldova”, în colaborare cu Inspectoratul Naţional de Patrulare, transmite IPN.

Mirela Mustaţă, expert internaţional în cadrul Proiectului REPEMOL, a comunicat jurnaliştilor că acest concurs va fi prezentat în șase şcoli pentru anul şcolar în curs, după care vor fi implicate mai multe şcoli. Elevii sunt îndemnaţi să gândească la problemele din comunitatea lor, cele legate de riscurile din spectrul siguranţei rutiere şi să vadă cu ce soluţii pot veni ca aceste probleme să fie rezolvate. Organizatorii nu vin cu anumite propuneri pentru elevi sau cu sugestii, ci îi lasă pe aceştia să iniţieze proiectele singuri.

Proiectul va acorda șase premii a câte 1.000 de franci elveţieni şi mai multe premii a câte 250 de franci elveţieni pentru proiectele care se vor impune prin creativitate, prin idei inovatoare, prin design diferit etc. Ideile se pot baza pe anumite componente: utilizarea scaunului auto pentru copii, drumul casă-şcoală şi pericolele care pot fi întâmpinate, educaţia în trafic şi trecerea corectă la zebră, utilizarea echipamentului de protecţie pentru biciclete şi role.

Uliana Catană, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare, a spus că acest proiect este pilot, fiind implicate șase licee care deja s-au confruntat cu accidente rutiere cu implicarea copiilor, instituţii care se află în preajma traseelor naţionale şi internaţionale. În proiect urmează a fi implicaţi şi părinţii, locuitori din comunităţi, dar şi poliţişti.

Inspectoratul Naţional de Patrulare se aşteaptă că acest proiect va contribui la reducerea numărului de accidente, în special a celor cu implicarea copiilor. Potrivit datelor poliţiei rutiere, în nouă luni ale anului curent, în accidente rutiere au avut de suferit peste 200 de copii, 12 dintre ei şi-au pierdut viaţa. Cei mai vulnerabili rămân adolescenţii ce folosesc gadgeturile – fie ascultă muzică traversând strada, fie scriu sms-uri sau se joacă în telefon şi nu sunt atenţi la trafic.

Elena Pârţac, elevă la Liceul „Spiru Haret”, unde s-a lansat concursul, a spus că riscurile rutiere sunt foarte mari, iar ea ştie că mulţi colegi din liceu nu cunosc toate regulile, or prin implicarea în proiectul dat se doreşte informarea acestor colegi şi nu numai. Eleva îşi doreşte chiar nişte ore speciale de educaţie rutieră în orarul instituţiilor de învăţământ.

Dan-Iulian Chisaru, elev la Liceul „Spiru Haret”, a spus că un astfel de proiect este binevenit, deoarece problema accidentelor rutiere este mult prea extinsă în Republica Moldova şi ar fi bine ca toţi cetăţenii să fie informaţi despre regulile din trafic. Tânărul a participat şi anul trecut la un proiect de educaţie rutieră al REPEMOL, în cadrul unei activităţi elevii au împărţit bomboane roşii şi verzi pietonilor care traversau regulamentar strada şi îi mustrau pe cei care încălcau regulile.

Proiectele câştigătoare lansate de elevi vor fi implementate până la finalul anului de studii 2015-2016.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente