Vlad Plahotniuc: „Mă autosuspend din funcția de prim-vicepreședinte al PDM”

Vlad-Plahotniuc1
Foto:Vlad Plahotniuc, PC: moldiva.md

„Având în vedere necesitatea ca ancheta în cazul BEM să fie în afara oricăror suspiciuni legate de eventuale influențe externe instituțiilor de drept, dar având în vedere și acuzațiile care mi se aduc, chiar dacă nu au fost niciodată probate și sunt nefondate, consider că este oportun să mă autosuspend din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova. De asemenea, mă autosuspend din calitatea de membru de partid, până la clarificarea anchetei în cazul BEM”, a anunțat Plahotniuc pe contul său de Facebook.

Potrivit acestuia, el nu a avut niciodată vreo implicare în acest caz, dar consideră că e important ca în acest moment să fac acest demers, pentru a nu lăsa campaniile de manipulare să afecteze activitatea instituțiilor de drept, dar și imaginea partidului din care face parte.

„Am încredere că PDM va contribui la asigurarea stabilității actualei alianțe și la menținerea cursului european al Republicii Moldova. De responsabilitatea partidelor alianței depinde evitarea alegerilor anticipate și intrarea într-o criză politică extrem de complicată”, a conchis acesta.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine