(video) Reprezentanții Platformei DA merg azi direct la Timofti și promit să facă un anunț important duminică în PMAN

IMG_8631
Foto:Imagine de la protestul de 6 septembrie din PMAN PC: #diez

Purtătorul de cuvânt al Platformei DA, Vasile Năstase, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă susținută pe scena din PMAN că Grupul de Intermediere și Reprezentare a Consiliului Marii Adunări Naționale va merge la ora 14 la președinția Republicii Moldova unde solicită o întrevedere cu șeful statului, cu președintele Parlamentului, Adrian Candu, și cu Prim-ministrul, Valeriu Streleț.

„S-a decis să meargă acolo pentru ca noi să nu dăm curs niciunor speculații legate de faptul că consiliul nu vrea să se întâlnească, așa cum speculează ei. Noi vom merge până în pânzele albe să ne întâlnim și să transmitem proclamația Marii Adunări Naționale”, a declarat Năstase.

Ulterior, la ora 17, reprezentanței Platformei DA solicită o întrevedere cu membrii consiliului Alianței din care face parte Marian Lupu, Mihai Ghimpu și Vlad Filat. „Nu ar fi rău ca acolo să fie prezent și tovarășul Plahotniuc (n.r. #diez prim vice-președintele PDM), care ieri a declarat că nu are nimic împotriva alegerilor anticipate. Doar că alegeri anticipate nu cum vrea el, cum a făcut la 30 noiembrie, ci alegeri anticipate cu CEC-ul poporului, cu CNA-ul poporului, televiziunile poporului. Așa da, alegeri, domnule Plahotniuc”, a mai adăugat Năstase.

Totodată, grupul de reprezentare a făcut un apel către populația Republicii Moldova ca sâmbătă și duminică să vină în PMAN să fie alături de ei. „Iar duminică, de la ora 12, noi vom face un anunț de o importanță majoră în fața populației care se va aduna în piață”, au mai adăugat aceștia.

De asemenea, Năstase a informat că vineri, la ora 21.00, în Orașul Demnității va avea loc o seară a presei libere și independente, cu participarea jurnaliștilor de top din Moldova. „Vom sta aici ca să vă relatam ce înseamnă presă, cum a fost capturată presa în RM, cine o calcă în picioare, cine are demnitate și cine sunt lașii și lacheii oligarhiei”, conchide sursa.

 

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine