Fiindcă au mai rămas câteva zile până la sfârşitul vacanţei, echipa Dăruieşte căldură vă invită la un eveniment inedit pentru a petrece cât mai frumos un sfârşit de săptămână.
Cheamă-ţi prietenii şi mergeți să jucați împreună Jocul Asasinilor.
Regula este simplă: omori sau eşti omorât. Viaţa ta este cartonaşul pe care îl porţi la gât. Dacă cineva ţi-l ia înainte de a-l lua tu pe al lui, atunci te-a ucis şi trebuie să-i dai toate cartonaşele pe care le ai deja. Învingător este cel care are toate cartonaşele.
Astfel, veţi ajuta echipa „Dăruiește căldură” să aducă zâmbete pe faţa familiei Catanoi din satul Chircăieşi, raionul Căuşeni. În familie sunt cinci copii care trăiesc în nişte condiţii inacceptabile alături de mama lor, care face tot posibilul pentru a le oferi un trai mai bun.
Evenimentul se va desfăşura în parcul Valea Morilor, vineri, pe 21 august, începând cu ora 17:30. Dacă cineva vrea să contribuie cu vreo donaţie cum ar fi rechizite şcolare sau hăinuţe, toate sunt binevenite. Biletul este de 25 de lei. Mai multe detalii despre eveniment și despre familia Catanoi vezi pe Facebook.