Tinerii din ziua de azi sunt mai inteligenţi, mai dezinhibaţi şi mai creativi decât cei din generaţiile anterioare, dar sistemul de învăţământ învechit nu reuşeşte să-i motiveze către performanţă şi intră adeseori în conflict cu valorile lor.
Acesta este și motivul pentru care tot mai mulţi elevi îşi pierd interesul pentru şcoală, visând cu ochii deschişi la modalităţi facile de a face bani. Cel puţin aşa reiese din studiul „Cultura elevilor şi învăţarea”, realizat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din România, relatează Adevărul.
Cercetarea s-a desfășurat în 22 de școli și a implicat 500 de elevi, dar și mai mulți profesori. În urma interviurilor aplicate de cercetători, profesorii şi-au caracterizat elevii din generaţiile actuale, atât cu bune, cât şi cu rele. Astfel, dascălii îi văd pe elevii de astăzi mai ales inteligenţi, curajoşi, creativi şi cu personalităţi puternice. Totuşi, există şi un revers al medaliei. Tinerii sunt mai agitaţi şi mai nervoşi decât cei din generaţiile anterioare, sunt superficiali şi se concentrează greu, evitând asumarea responsabilităţii, se arată în studiul citat.
Dezinhibaţi şi îndrăzneţi, tinerii din ziua de azi sunt şi ceva mai conflictuali în relaţii şi foarte selectivi atât cu colegii lor, cât şi cu adulţii. Chiar dacă ştiu mai multe şi sunt mai deschişi din punct de vedere cultural, elevii noilor generaţii nu cunosc respectul, sunt lipsiţi de valori şi foarte „materialişti”. Din punct de vedere al vocaţiei, elevii de astăzi au o curiozitate tehnică superioară, sunt atraşi de domeniul IT şi deţin aptitudini foarte bune de învăţare a limbilor străine. Totuşi, nu le place deloc lectura, sunt orientaţi către alegeri facile şi sunt dependenţi de vizual, inclusiv de propria imagine care îi preocupă în mod exagerat. Diferenţele dintre generaţii sunt reproşate de profesori, care, deşi recunosc calităţile tinerilor de azi, au tendinţa să le relativizeze.
La polul opus, adolescenţii au o părere foarte bună despre generaţia lor, confirmând că şcoala le oferă tot mai puţine provocări. Întrebaţi cât de des se documentează suplimentar pe Internet despre temele studiate la şcoală, doar 13% din elevii chestionaţi au răspuns că adesea, în timp ce 75% au ales varianta uneori sau rareori. Mai mult, 12% spun că niciodată nu se documentează suplimentar, nici măcar prin intermediul mijlocului preferat de informare – internetul. În schimb, atenţia lor se concentrează mai ales pe activităţile de relaxare. Principalele domenii de interes ale tinerilor sunt muzica, preferată de 25% din cei chestionaţi. Pe locul doi în topul intereselor este umorul, divertismentul şi jocurile (16%), urmate de sport (14%) şi modă (10%). La polul opus, doar 1% din tinerii chestionaţi s-au declarat interesaţi de religie şi spiritualitate. Un procent identic de elevi s-au declarat interesaţi de erotism.
Pasiunile tinerilor
Întrebaţi despre cum îşi petrec timpul liber, 23% din tinerii chestionaţi au indicat comunicarea pe reţelele de socializare şi jocurile pe calculator. Pe locul doi se află întâlnirile cu prietenii (18%) şi pe al treilea audiţiile muzicale (14%). În schimb, doar 6% din tineri au răspuns că în timpul liber îşi urmează o pasiune/hobby şi doar 4% citesc cărţi.
Reproșurile tinerilor
Tinerii critică sistemul de învăţământ, arătând cu degetul mai ales către curricula stufoasă, lipsită de aplicabilitate, dar şi către violenţa din şcoală. Astfel, 25% din elevii chestionaţi sunt nemulţumiţi de programul lung şi încărcat. Tinerii se plâng şi de prea multă materie de învăţat (23%), dar şi de prea multe teme pentru acasă (20%). Îngrijorător mai este că 19% din ei atrag atenţia şi asupra agresiunilor fizice şi verbale din şcoli.
Angelina Mașcauțan