Renumita Primadonă a Operei Naționale, Maria Bieșu, cântăreață de operă, soprană și lied din Republica Moldova, ar fi împlinit astăzi, 3 august, 80 de ani.

Maria Bieșu s-a născut în satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, într-o familie de oameni simpli. Artista a avut nevoie de mult timp pentru a-i convinge că scena este pentru ea. În 1967, cântăreața de operă a obţinut titlul de „Cea mai bună Cio-Cio San” din lume. Astfel, i-a fost recunoscut talentul pe plan mondial. Ulterior, artista a evoluat la Teatrul Bolşoi din Moscova şi pe mai multe scene de operă din Paris, Sydney, Tokio, Varşovia, Helsinki, Tbilisi și Sankt-Petersburg.

În septembrie 1990, la Chișinău a fost inaugurat Primul Festival Internațional al starurilor de operă și balet, intitulat Invită Maria Bieșu. De atunci, pe meleagurile Moldovei, toamna, poposește fluturele gingaș (logotip al Festivalului Invită Maria Bieșu), împreună cu talente recunoscute în toată lumea ale muzicii de operă și balet. Odată cu anii, se afirmă și se extind coordonatele festivalului, – diversitatea de genuri, programe.

Maria Bieșu s-a stins din viață în 2012, la vârsta de 76 de ani.

Elena Vdovina, muzicolog din Republica Moldova, afirmă că „vocea Mariei Bieșu impresionează până în adâncul sufletului prin tembrul ei irepetabil, pătruns de frumusețe, căldură și prospețime. Ea te cucerește prin neobișnuita eleganță a vocalismelor, prin tehnica filigranată a romanțelor – prin stacatto ireproșabil de compact și diafan și prin surprinzător de curatul legatto al vertiginoaselor fiorituri. Cântăreței îi reușește cu brio sclipitoarea coloratură în aria Leonorei (Trubadurul), accentele dramatice pline de pasiune ale eroinelor sale: Aida, Liza, Santuzza, cantilenele lirice ale Tatianei, Iolantei, Mimi”.

Haideți să descoperim vocea sa deosebită: