Sporturile ce presupun jocul cu discul zburător, inclusiv Ultimate Frisbee, au fost oficial recunoscute de către Comitetul Olimpic Internațional.

Asemenea jocuri sunt practicate în 58 de țări din întreaga lume de către mii de atleți. Federația Mondială a Discului Zburător (The World Flying Disc Federation) a declarat că se simte „onorată” de această decizie luată de către Comitet. Este o realizare incredibilă în istoria celor 30 de ani de existență a Federației.

De asemenea, această decizie îi va motiva pe susținătorii sportului să-l promoveze cât mai departe, în cât mai multe țări și în rândurile cât mai multor categorii de oameni.

Federația Mondială a Discului Zburător guvernează diverse activități în bază de disc zburător, inclusiv Frisbee, Disc Golf și Freestyle. Cel mai popular este Ultimate, ce a apărut încă în anii ’60 ai secolului trecut în SUA. Acesta este un joc de tip mixt, jucat în câmp sau undeva unde este suficient spațiu. Amintim că Republica Moldova are o echipă de Ultimate Frisbee, membrii căreia deja de câțiva ani practică acest sport. Mai multe despre Ultimate Frisbee afli în interviul cu echipa Flying Mamaligas, iar dacă dorești să vii la antrenamente, urmărește noutățile din grupul Ultimate Frisbee Moldova.