Corina Ajder, masterand în Politici Publice la Universitatea Central Europeană din Budapesta, Ungaria şi stagiar la International Crisis Group în Nairobi, Kenya, scrie un reportaj pentru Adevărul în care povesteşte despre asemănările dintre Kenya şi Republica Moldova. Iată ce a concluzionat Corina:
Cum te pregăteşti pentru 3 luni în Kenya? Întrebi prietenii care au mai fost pe acolo, citeşti cât mai mult despre ţară, te uiţi la hartă, descifrând, ambiţios, oraşul în care vei trăi şi memorezi numele cartierelor principale. Înveţi câteva cuvinte în Swahili, dar nimic din toate astea nu mi-a redat o imagine vividă despre cum este viaţa în această țară.
Kenya şi oamenii săi păreau complet izolaţi de orice experienţă la care mă puteam raporta. Triburi, palmieri, colonialism: pe lângă fusul orar – care e acelaşi – Kenya şi Moldova nu au prea multe în comun.
Corupţia rămâne răspândită
Arta locală ajută mult să înţelegi ce se întâmplă într-o ţară. O mare parte dintr-un spectacol de artista kenyană Sitawa Namwalie se vorbeşte anume despre relaţiile dintre oamenii de aici. Apartenenţa la trib este cumva simbolică – în comunităţi se trăieşte amestecat, iar oamenii demult au abandonat modul tradiţional de viaţă pentru cerinţele economiei de piaţă care domina societatea kenyană în ultimii 50 de ani. Şi, deşi viaţa aici este în general paşnică, cele 42 de triburi care convieţuiesc în Kenya (dintre care Kikuyu şi Luo sunt cele mai numeroase) ajung uneori la discuţii precum „tribul meu este cel mai bun”, „chiar nu vezi că liderul meu este cel mai bun?” ş.a.m.d.
Liderii politici – reprezentanţi de triburi – nu se stânjenesc să folosească, în campania electorală, argumente dramatice precum „dacă nu va câştiga tribul nostru, ceilalţi ne vor subjuga”. Între timp, o bună parte din populaţie, din toate triburile, trăieşte în sărăcie, în timp ce corupţia rămâne răspândită.
Dilema între „adevărul istoric” și „mâna ocupanţilor”
La fel de mult ca arta locală m-a ajutat să înţeleg relaţiile între triburile din Kenya cunoaşterea realităţilor politice din Moldova. Dacă înlocuim termenul „trib” cu „partid politic moldovenesc”, rezultatul nu va fi drastic diferit. De fapt, dilema între „adevărul istoric” și „mâna ocupanţilor”, resuscitată în recentele alegeri locale, diferă superficial de discursul „tribul nostru vs. tribul vostru” în Kenya.
La fel ca aici, moldovenii sunt devotaţi liderilor partidelor care sunt necesar mai buni decât ceilalţi. În general, relaţiile între noi sunt armonioase, dar orice reuniune în familie cu membri diverşi riscă să deraieze în discuţii politice care descoperă adâncimea prăpastiei dintre noi. Chiar şi căsătoriile între oameni de opinii politice radical diferite vor fi, deseori, discutate cu îngrijorare în familii şi privite ca un fel de trădare de neam. În acest sens, triburile kenyene sunt mai puţin conservative: demult căsătoriile între membri de triburi diferite sunt acceptate ca un lucru firesc.
Ce avem în comun
Biologul E.O. Wilson scrie că nevoia de trib este instinctivă la oameni (şi la furnici). Esenţa apartenenţei la trib este gândirea „noi vs. ceilalţi” şi include întotdeauna un „altcineva” asupra căruia un grup tinde să îşi demonstreze superioritatea. Dacă în trecut această superioritate se demonstra prin violenţă, astăzi avem bătălii simbolice în meciuri de fotbal şi alegeri. În Kenya şi în Moldova. Şi, pe lângă triburi şi fusul orar, mai avem în comun microbuzele arhipline şi cuvântul „chibrituri” (în Swahili: kiberiti).
