Publicația franceză Charlie Hebdo renunță la caricaturile cu profetul Mahomed

breitbartcom
Foto: PC: breitbart.com

La șase luni de la atacul terorist asupra redacției revistei franceze de satiră Charlie Hebdo, editorul publicației, Laurent Sourisseau, a declarat că nu va mai publica caricaturi ale profetului Mohamed.

„Ne-am făcut treaba. Am apărat dreptul de a caricaturiza”, a declarat Laurent Sourisseau într-un interviu acordat revistei germane Stern. „Încă mai cred că avem dreptul să criticăm toate religiile”, a adăugat acesta.

Decizia vine la câteva luni după ce caricaturistul care obișnuia să-l deseneze pe profet, Renald Luzier, cunoscut ca și Luz, a declarat, în cadrul unui interviu pentru revista Les Inrockuptibles, că nu mai este interesat în a-l desena pe profetul Mahomed. „Nu-mi voi petrece toată viața desenându-l pe profetul Mohamed”, a spus caricaturistul, scrie Huffington Post. În luna mai a acestui an, Luzier și-a anunțat plecarea sa iminentă de la Charlie Hebdo, motivând oboseala și surmenajul. De asemenea, caricaturistul a mai spus că reprezinta o tortură să muncească fără prietenii și colegii săi uciși în atentat.

12 oameni au fost uciși anul acesta la Paris după ce frații islamiști Said și Cherif Kouachi au atacat redacția Charlie Hebdo și au deschis focul asupra jurnaliștilor aflați în oficiu.

După atacul de la Charlie Hebdo, publicația franceză s-a aflat în centrul unei dezbateri globale asupra dreptului la libertatea de exprimare. Milioane de persoane din întreaga lume au îmbrățișat sloganul „Je suis Charlie”, arătându-și astfel solidaritatea cu victimele atacului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente