De la şarmul unic al Indiei, la peisaje care îţi taie respiraţia în Elveţia, redactorii National Geographic Traveler au inventariat cele mai interesante destinaţii de vacanţă din 2015.
National Geographic Traveler a făcut un top al celor mai frumoase destinaţii de vacanţă pe care ar trebui să le vizitezi în 2015.
Hyderabad, India
Hyderabad e asociat cu unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din lume, Mir Osman Ali Khan, ultimul nizam (monarh al Hyderabadului, n.r.). În prezent, oraşul e sediul unuia dintre cele mai mari brand-uri de IT din lume, Cyberabad. Cum ajungi: dacă iei avionul din New Dehlhi, în două ore ajungi în Hyderabad. Dacă optezi pentru un zbor din Mumbai, vei ajunge şi mai repede, în mai puţin de o oră şi jumătate. Cea mai bună modalitate de a afla mai multe despre istoria Hyderabad-ului şi despre siturile lui istorice e să închirizei un ghid (există o mulţime de companii specializate, precum Detours India). De asemenea, e bine să ştii că taximetriştii nu sunt de încredere şi că ar trebui să întrebi dinainte care e tariful şi, imediat cum urci, să-l rogi pe taximetrist să pornească contorizatorul.
Port Antonio, Jamaica
Port Antonio a înflorit după ce milionarii lumii au aflat cât de idilice sunt peisajele. Alfred Mitchelll şi soţia sa, Annie Tiffany, au construit în Port Antonio primele locuri destinate găzduirii turiştilor. Acest lucru se întâmpla la începutul lui 1900. Nici Noel Coward şi Katharine Hepburn nu au rămas insensibili la farmecul insulei şi au investit în turism. De atunci, o mulţime de nume sonore au văzut potenţialul uriaş al zonei şi au pus pe picioare afaceri înfloritoare. Dacă te plictiseşte un zbor prea lung, poţi încerca să faci escală la Kingston (cel mai apropiat aeroport de Port Antonio), în aeroportul Norman Manley. Zborul de la Kinston la Port Antonio va mai dura încă trei ore.
Sark, Channel Islands
Timpul pare să fi îngheţat în Sark: drumurile sunt pavate cu piatră, la tot pasul găseşti căbănuţe din lemn, flori sălbatice rare, fluturi care trăiesc doar în această parte a lumii şi peisaje naturale care îţi taie respiraţia. În plus, Sark e singura insulă din lume, certificată de International Dark-Sky Association, ceea ce înseamnă că zona e atât de nepoluată, încât pe timpul nopţii poţi vedea cu ochiul liber o mulţime de constelaţii. Cum ajungi acolo: poţi ajunge doar pe apă. De la London Gatwick iei primul zbor spre Guernsey, apoi iei feribotul.
Taipei, Taiwan
Taipei (care are o populaţie de 7 milioane) va primi în 2016 titlul de World Design Capital. De asemenea, în 2015 au fost inaugurate aici o mulţime de clădiri moderne, cu arhitectură modernă, printre care şi una concepută de firma Rem Koolhaas. Când să mergi acolo: în aproape orice perioadă a anului găseşti lucruri interesante de făcut – de la Festivalul Taiwan Lantern, la Festivalul Artificiilor din Penghu şi Festivalul Keelung Midsummer Ghost sau la Carnvalul Gastronomic – în Taiwan nu rişti să te plictiseşti, potrivit redactorilor National Geographic Traveler.
Esteros del Iberá, Argentina
Esteros del Ibera a fost declarată rezervaţie naturală în 1983, fiind, totodată, şi una dintre cele mai importante rezerve de apă din America de Sud. National Geographic Traveler le recomandă turiştilor să viziteze Esteros del Ibera vara, când, în ciuda temperaturilor ridicate, pot fi văzute numeroase specii de animale şi păsări pe cale de dispariţie. Acesta e şi locul de naştere al lui Gauchito Gil, unul dintre „sfinţii” preferaţi ai argentinienilor. Potrivit legendelor locale, Gauchito Gil ar fi fost un fel de Robin Hood local, care fura de la bogaţi pentru a le da săracilor. El e şi protectorul motocicliştilor, dar şi al turiştilor.
Arhipelagul Mergui, Myanmar
Klaus Risienger, co-autorul documentarului „Insulele Interzise ale Burmei”, a spus că acest loc e „unul dintre puţinele paradisuri naturale care au mai rămas pe Pământ”. Localnicii încă mai pescuiesc în acelaşi mod în care pescuiau şi strămoşii lor, în urmă cu sute de ani. National Geographic Traveler le recomandă turiştilor perioada noiembrie-aprilie, iar pasionaţilor de snorkelling – lunile martie-aprilie.
The Presidio, San Francisco
Cele mai bune luni pentru a vizita The Presidio sunt aprilie, mai, octombrie şi noiembrie, când vremea e foarte prietenoasă, iar celebra ceaţă care învăluie de obicei Golden Gate-ul nu e atât de densă.
Zermatt, Elveţia
Zermatt e o destinaţie potrivită pentru iubitorii de schi, dar şi pentru amatorii de muzică: în luna aprilie aceştia pot lua parte la festivalul Zermatt Unplugged. Potrivit National Geographic Traveler, nici gurmanzii nu ar trebui să evite această destinaţie: în Zermatt are loc şi celebrul Festival al Gastronomiei Elveţiene, în luna august.
Tunis, Tunisia
Capitala Tunisiei e celebră pentru uşile colorate ale caselor. Potrivit National Geographic Traveler, fiecare culoare are o semnificaţie pentru localnici. Astfel, verdele ar fi considerată culoarea paradisului, iar galbenul – culoarea preferată a lui Dumnezeu.
Maramureş, România
National Geographic Traveler a inclus în acest top şi Maramureşul. Redactorii publicaţiei le recomandă turiştilor să viziteze bisericile de lemn şi să petreacă o noapte în satul Breb, unde cerul e atât de senin, încât Calea Lactee poate fi văzută cu ochiul liber.