Trăiești sau doar exiști? Cinci lucruri care te împiedică să fii fericit

shapemindsoul.com
Foto:PC: shapemindsoul.com

Când vorbim despre fericire, ne gândim la ceea ce avem și ceea ce ne lipsește. De fapt, aceasta constă în ceea ce facem pentru a fi fericiți. Fiecare zi, fiecare acțiune, fiecare decizie are puterea de a ne schimba viața.

Viața este scurtă, iar timpul, odată ce a trecut, nimic nu-l mai poate întoarce înapoi. Fiecare dintre noi are vise, speranțe, scopuri pe care dorim să le atingem, dar care deseori sunt amânate pentru mâine, anul viitor, cândva, iar acest moment nu mai vine niciodată. Astfel, apar piedici care stau în fața fericirii noastre, iar frica de a face unele lucruri ne poate schimba viața și pe noi înșine. Pentru că ne dorim să fii fericit și să ai curajul să faci sau să renunți la unele lucruri, am creat o listă cu decizii și experiențe pe care ți-e frică să le încerci, dar dacă le-ai face, viața ta s-ar schimba.

 

#1. Nu renunți la relația nefericită

 

PC: mayowynnebaxter.co.uk

Cu siguranță, iubirea este cel mai frumos sentiment. Prin iubire suntem fericiți, suntem mai buni, ne creăm familii și o viață fericită. Cu toate acestea, sunt relații în care certurile depășesc clipele frumoase, iar fiecare discuție este plină de emoții negative. Astfel de relații îți schimbă starea, comportamentul, zâmbetul și, mai ales, îți pot schimba întregul curs al vieții. Oricât de greu ar fi, a rămâne într-o relație nefericită este o decizie pe care o vei regreta mai târziu. Trebuie să fii sincer cu tine și să faci o alegere corectă pentru viitorul tău, chiar dacă e dificilă. Relațiile nefericite îți aduc stres și te împiedică să progresezi.

 

#2. Nu renunți la jobul sau facultatea care nu-ți place

 

PC: blog.redbranchmedia.com

Timpul nostru este ocupat, în cea mai mare parte, de jobul sau facultatea pe care o urmăm. Din această cauză, trebuie să alegem să facem ceea ce ne place. Conform unei statistici publicate de Washington Post, numai 13 % din persoane merg cu plăcere la muncă. Deși un job este și o sursă de venit, ai nevoie de ceva mai mult decât bani pentru o viață fericită. Să găsești un serviciu unde să primești satisfacție nu este ușor, dar dacă știi cu adevărat ceea ce-ți dorești și ai curajul să faci orice pentru visul tău, nu ezita, depune efort și nu uita ce spunea Confucius: „Dacă-ți place ceea ce faci, nu vei munci nicio zi din viața ta”.

 

#3. Ți-e frică de părerea celor din jur

 

PC: axnwhite.ro

Oamenii niciodată nu vor fi mulțumiți, mereu vor găsi ceva rău în ceea ce faci. De ce ți-ar păsa? Timpul trece repede, iar viața nu stă să aștepte. Indiferent de părerea celor din jur, fă ceea ce-ți place, ia decizii care te fac fericit și uită de gura lumii.

 

#4. Ai un stil de viață nesănătos

 

PC: phytomed.org

Sănătatea noastră, gândirea și energia fiecărei zile sunt dirijate de stilul de viață pe care-l avem. Regimul alimentar și sportul pe care-l facem ne influențează direct starea noastră de bine. Dacă vom acorda mai mult timp acestor lucruri și nu le vom amâna pentru mâine, vom avea un stil de viață sănătos, ceea ce înseamnă o alimentație corectă, un regim constructiv și o fericire garantată.

 

#5. Nu trăiești în prezent

 

PC: books-express.ro

Cei mai mulți dintre noi nu trăiesc clipa de azi, dar sunt mereu în așteptare: așteaptă weekendul, așteaptă vacanța, concediul, vara, iarna… tot așa, până realizează că au lăsat în urmă doar vise și dorințe neîmplinite. Când ne lăsăm prinși în rutină, pierdem clipele care contează și care ne fac fericiți cu adevărat. Îți datorezi ție și celor din jurul tău să fii prezent și să trăiești acele clipe împreună cu ei, azi, aici și acum, nu „altă dată”.

O viață trăită din plin îți influențează pozitiv sănătatea, munca și relațiile. Avem o singură viață și depinde de noi cât de frumos o trăim. Sunt lucruri cu care ne pierdem timpul și pentru care depunem eforturi, dar care, de fapt, nu au niciun rol în viața noastră. Să trăiești o viață fără regrete înseamnă să fii sincer cu tine și să ai curaj să faci ceea ce-ți place, indiferent de părerea celor din jur. Tu la ce ești dispus să renunți pentru fericirea ta? Ai avea curaj să faci „interzisul” pentru bagajul tău de amintiri?

Angelina Mașcauțan

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente