(foto) Industria textilă din Moldova și-a făcut loc în agenda de afaceri la Expo Milano 2015

11695948_922167457863591_286468474259603716_n
Foto: PC: Facebook/Moldovan Investment and Export Promotion Organization (MIEPO)

După agenda plină din iunie curent, dedicată diverselor misiuni de afaceri, vizite de lucru, întrevederi cu reprezentanți ai țărilor-partenere ale Republicii Moldovei din domeniul agroalimentar, în luna iulie vine rândul industriei textile să se prezinte și să cucerească publicul cu ultimele sale creații.

Orașul Milano este un etalon pentru casele de modă din lumea întreagă, recunoscut fiind drept una din capitalele modei și design-ului. – circumstanțe care conturează un bun prilej pentru prezentarea ramurii textile autohtone la Expo-Milano 2015. În acest context, în perioada 1-3 iulie, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova, a realizat misiunea de afaceri pentru brand-urile autohtone din industria textilă. Aceasta a inclus prezentări de colecții, vizite la câteva companii italiene producătoare de textile și întâlniri bilaterale.

Agenda misiunii este completată și de expoziția „Moldovan Fashion Industry” care s-a desfășurat în incinta pavilionului Republicii Moldova la Expo-Milano 2015 prezentând colecțiile a 10 creatori și designeri autohtoni. Expoziția „Moldovan Fashion Industry” vine să contribuie la valorificarea potențialului sectorului industriei ușoare din Republica Moldova, prin prezentarea colecțiilor caselor de modă autohtone la o expoziție de talie mondială. Reprezentanți al renumitelor case de modă Dolce&Gabbana, Armani, Burberry, Brunello, Margherita Nicolosi, sunt doar o parte din cele 12 companii care au pășit pragul pavilionului Republicii Moldova la Expo-Milano 2015, pentru a se delecta cu ultimele colecții prezentate de brandurile moldovenești Georgette, Creme Brulee, Eho, O`devalle, Lorina, Natalya Maskvina, La Tyana, Ionel, Sekana. Pe lângă beneficiile de imagine, designerii și producătorii autohtoni prezenți la Expo-Milano 2015 au avut ocazia de a stabili contacte și parteneriate valoroase. De la un eveniment cu mult “stil și gust” este nelipsit și un vin bun, motiv pentru care organizatorii au organizat pentru vizitatori și o degustare a celor mai savuroase vinuri moldovenești, care ne duc faima peste tot în lume.

Amintim că din 1 mai 2015, Republica Moldova participă, în premieră, cu pavilion propriu, la expoziția globală Expo-Milano 2015, care se desfășoară la Milano, Italia. Împreună cu alte 140 de state și organizații participante, Republica Moldova vine să comunice , la nivel internațional, despre țară, să valorice potențialul de atragere a investițiilor și să extindă oportunitățile de export. Genericul ediției din 2015 „Hrană pentru planetă. Energie pentru viaţă” este unul crucial pentru Rep. Moldova, în contextul promovării industriilor sale agroalimentare, vitivinicole și textile pe piața Uniunii Europene. Drept urmare, pentru fiecare lună organizatorii au pregătit o agendă tematică de afaceri, pentru a valorifica la maxim participarea Republicii Moldova la Expo-Milano 2015. Agenda integrală (iunie-octombrie 2015) a misiunilor de afaceri în cadrul Pavilionului Republicii Moldova la Expo Milano 2015 poate fi accesată AICI.

„EXPO” este una din cele mai importante expoziții mondiale generice. Din momentul instituirii, în 1851, evenimentele ”EXPO” au devenit simbol al industrializării și constituie o platformă deschisă pentru demonstrarea progreselor tehnice și tehnologice. În cadrul expozițiilor mondiale, statele promovează idei și tehnologii care schimbă lumea. La EXPO 2015 vor lua parte 140 de țări și numeroase organizații internaționale. Numărul vizitatorilor va depăși cifra de 20 mln, iar suprafața totală a expoziției va constitui 1,1 mln km pătrați.

11040627_922167317863605_589703073676539055_n 11707529_922167471196923_1619671423763947907_n 11665355_922167084530295_4918733174580765518_n 10393776_922167071196963_1023228247096292112_n 1506678_922167281196942_7091638017955977851_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente