Dalai Lama a apărat în discursul său de o oră pe care l-a susţinut, duminică, la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie, cu ocazia aniversării sale de 80 ani.
Dalai Lama a fost primit, duminică, în jurul orei locale 11.00, în „Grădina Păcii” din cadrul festivalului britanic Glastonbury de o mulţime de spectatori, care au intonat împreună în onoarea liderului spiritual tibetan clasicul„”Happy Birthday”, în pofida ploii insistente, informează Mediafax.
„Este cel mai frumos cadou aniversar pe care puteaţi să mi-l faceţi”, a declarat el. Dalai Lama a spus, de asemenea, că Glastonbury este „un festival al oamenilor, nu al guvernelor şi nici al politicienilor”.
„Scopul vieţii fiecărui om este de a ajunge să ducă o viaţă fericită”, a declarat Dalai Lama, laureat cu premiul Nobel pentru pace pe anul 1989, îndemnându-i pe participanţi „să se gândească serios la felul în care ar putea crea un secol XXI mai fericit”.
Dalai Lama a vorbit apoi despre violenţele „din Siria, Irak, Nigeria şi din alte regiuni” şi a spus că aceste tragedii reprezintă „propria noastră creaţie”, pentru că sunt „probleme create de om”. Insistând asupra ideii că „suntem cu toţii fiinţe umane”, liderul tibetan a spus că „toată lumea are dreptul la o viaţă fericită” şi a îndemnat forurile competente să includă „în sistemul de educaţie modernă, de la creşă până la universitate”, anumite cursuri care să predea „simţul compasiunii” şi „mai multe învăţăminte holistice”.
„Odată ce vom fi dezvoltat cu sinceritate un simţ al fraternităţii, lumea va putea fi demilitarizată”, a adăugat Dalai Lama, în uralele şi aplauzele zecilor de mii de spectatori de la Glastonbury.
Dalai Lama s-a născut pe 6 iulie, însă aniversarea lui oficială, bazată pe calendarul lunar tibetan, este celebrată pe 21 iunie.
Oficial retras din acţiunile politice încă din 2011, Dalai Lama cere în prezent mai multă autonomie pentru Tibet decât o independenţă formală a acestui teritoriu. „Din 2011, sunt complet retras din activitate, formal, voluntar, fericit. Am decis deci că unica mea responsabilitate de acum înainte vizează conservarea culturii tibertane”, a adăugat el.
Apoi, Dalai Lama a urcat pe scena principală de la Glastonbury, intitulată Pyramid Stage, unde a fost întâmpinat cu un tort aniversar de cântăreaţa, compozitoarea, scriitoarea şi activista americană Patti Smith.