Festivalul Culturii Japoneze Bunkasai la cea de-a II-a ediție a început la Chișinău sâmbătă, 6 iunie, în Scuarul USM. Vizitatorii au avut ocazia să guste mâncare tradițională, să facă origami și să vadă personaje din anime. Toți doritorii au ocazia să vină și duminică, 7 iunie, între orele 11:00 și 18:00.
Scuarul a fost amenajat urmând tradițiile japoneze, iar de ici colo puteai zări tineri mascați în personaje din anime. Cei prezenți au avut prilejul să descopere cultura asiatică trecând pe la diverse corturi, printre care: origami, tattoo, caligrafie și copacul dorințelor.
Bunkasai – Festivalul Culturii Japoneze
Pe parcursul zilei au avut loc manifestații și workshop-uri, dansuri japoneze, jocuri japoneze, ceremonia ceaiului și multe alte activități pe care le puteți savura și duminică. Invitații au participat și la Wedding Ceremony, unde s-au putut căsători, fictiv, conform tradițiilor japoneze, în costume tradiționale. Potrivit spuselor organizatorilor, circa 20 de perechi și-au „legalizat” căsătoria sâmbătă.
O altă activitate ce redă o tradiție japoneză frumoasă este copacul dorințelor. „În Japonia, dorințele se scriu pe niște scândurele de lemn și se ard după aceasta. Mulți oameni interesați s-au apropiat și și-au însemnat dorințele”, a spus Vasile, tânărul care a monitorizat activitatea.
Bunkasai – Festivalul Culturii JaponezeVasile
#diez l-a întâlnit și pe Ministrul Culturii, Monica Babuc, ce a venit împreună cu fiica sa și ambele au lăsat dorințele în acest pom.
Mădălina Botnari este o vizitatoare a evenimentului. Ea și-a împărtășit impresiile: „Am venit astăzi aici, fiindcă mi s-a părut interesantă ideea organizării acestui eveniment, promovării artei și culturii japoneze. Am văzut tatuaje, scrisul japonez, copacul dorințelor, ceea ce este foarte interesant, mâncarea japoneză, oamenii zâmbitori. Aș îndemna lumea să vină la festival și duminică, deoarece e bine să descoperi cultura japoneză”.
Mădălina
Mihai și Natalia sunt alți tineri care s-au bucurat din plin de această zi: „Am aflat despre eveniment de pe Facebook. Am venit din curiozitate, dar și din interesul pentru anime. Bucătăria, de asemenea, este interesantă și gustoasă. Am gustat roll-uri și un alt fel preparat cu orez și caracatiță. Am încercat să fac origami. Numai ce am scris câte o dorință și sperăm că se vor împlini”.
Mihai și Natalia
Natalia a adăugat: „Mi-a plăcut atmosfera: e calmă și funny uneori, în special atunci când vezi oamenii mascați”.
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.