În urma unei ședințe a Cabinetului de miniștri convocată în această dimineață de către Președintele Timofti, după numirea Nataliei Gherman în funcția de Prim-ministru interimar, șeful statului a spus că va da start, la începutul săptămânii viitoare, consultărilor cu grupurile parlamentare în vederea desemnării unui nou Prim-ministru.
Președintele i-a îndemnat pe membrii Executivului, ca în această perioadă, să-și desfășoare activitatea conștiincios și cu responsabilitate, exprimându-și speranța ca această perioadă de interimat să nu dureze prea mult. „Imediat după turul doi al alegerilor locale voi invita grupurile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de Prim-ministru”, a declarat Nicolae Timofti în cadrul ședinței.
Pe de altă parte, Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, i-a mulțumit Președintelui pentru încrederea acordată și pentru disponibilitatea de a-i oferi toată susținerea atât sie cât și cabinetului de miniștri. „În calitate de Prim-ministru interimar n-ar fi corect să declar câteva obiective ambițioase. Vom asigura funcționalitatea tuturor instituțiilor în toate domeniile prioritare și continuitatea proiectelor demarate până acum. Îmi exprim speranța ca acest interimat să fie pe o perioadă cât se poate de scurtă, deoarece cetățenii Republicii Moldova au nevoie de o guvernare stabilă, responsabilă, pentru a continua reformele pro-europene”, a declarat Natalia Gherman după întrevederea cu șeful statului.
Natalia Gherman a preluat funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrarii Europene în anul 2013. Anterior, ea a ocupat postul de viceministru în cadrul aceleiași instituții, iar în perioada 2006 – 2009, a fost ambasador al Republicii Moldova în Suedia. Anterior a fost decorată cu „Ordinul Republicii” de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „pentru contribuții decisive la desăvârșirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova – asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană”.