Alegeri Locale: 7,8 milioane de buletine de vot sunt în proces de tipărire

vot
Foto: PC: adevarul.ro

Celor peste 2,8 milioane de cetățeni care sunt în listele electorale și urmează să participe la Alegerile Locale 2015 vor fi alocate buletine de vot care sunt în proces de tipărire începând cu sâmbătă, 6 iunie.

Tipărirea buletinelor de vot are loc la Tipografia Centrală, Editura Universul şi la Combinatul Poligrafic din Chişinău, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).

Procesul de tipărire a început la ora 16.00 şi va dura cinci zile, transmite IPN. Rodica Sârbu, şefa Serviciului de comunicare al CEC, a precizat că vor fi tipărite peste 7,8 milioane de buletine de vot. Peste 1,6 milioane dintre acestea vor fi în limba rusă.

La alegerile din 14 iunie alegătorii vor primi pentru vot de la două până la patru buletine. Cei din municipii vor vota cu două buletine – pentru primar şi consiliu municipal, cei din suburbii vor vota pe patru buletine – primar general, consiliu municipal, primar al localităţii şi consiliu local, iar cei din localităţi de nivelul 1 vor vota pe trei buletine de vot – primar, consiliu local şi consiliu raional. Pe liste sunt peste 2,8 milioane de alegători.

Amintim că poți verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale pe pagina cec.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente