Analiza şedinţelor de consiliere psihologică prin prisma magistrului în psihologie – Angela Nicolau

Изображение 114
Foto: Angela Nicolau despre şedinţele de consiliere psihologică

Şedinţele de consiliere psihologică şi de psihoterapie nu mai sunt un tabu, motiv pentru care apelarea la un psiholog este o reacţie aşteptată, care, actualmente, cunoaşte amploare. Când trebuie să ne adresăm psihologului, cum decurge o astfel de şedinţă confidenţială şi, implicit, care este preţul acesteia, dezvăluim mai jos.

Pentru a pătrunde în esenţa subiectului, am contactat-o pe Angela Nicolau – psiholog, psihoterapeut şi hipnoterapeut, pentru a decoji, pe scurt, ideea serviciilor psihologice.

Înainte de toate, #diez ţine să facă următoarele precizări: Consilierea psihologică se centrează pe problemele punctuale, pe nevoia de clarificare, de a lua o decizie, pe când în cadrul şedintelor de psihoterapie scopul este explorarea interioară, scoaterea la lumină a problemelor ascunse, cunoaşterea mai profundă a Sinelui, rezolvarea vechilor probleme, schimbarea tipului de răspuns comportamental ce îţi perturbă existenţa, tratarea suferinţei interioare.

Anumite sincope din copilărie pot provoca în timp consecinţe de disconfort psihologic

O şedinţă de psihoterapie presupune o întâlnire între psihoterapeut şi client. Persoanele care se adresează poartă statutul de client, nu de pacient şi acestea nu sunt considerate a fi persoane bolnave. Şedinţa în sine presupune o discuţie între ambele părţi, în cadrul căreia, psihologul pune întrebări despre vârsta, starea familială, problema cu care se confruntă etc. La această etapă, există două cazuri: ori problema este conştientizată, ori urmează a se găsi sămânţa discordiei pe parcursul dialogului. Deseori se întâmplă că anumite momente din copilărie provoacă în timp consecinţe de disconfort psihologic, cauzate fiind, involuntar, de părinţii care impun anumite preconcepţii şi le înmagazinează în educaţia prestată copiilor lor.

Clientul se adresează cu o anumită problemă, dar mărul discordiei se află în alte chestiuni

Depresia, fobia, atacurile de panică, problemele de comunicare, neîncrederea în sine, lipsa scopurilor în viaţă, bulimia, apatia, paranoia sunt acele situaţii care neapărat impun o apelare către sfatul specialistului psiholog. Iniţial, clientul se adresează cu o anumită problemă, dar pe parcurs ies la iveală multe alte artificii ce induc starea de dezechilibru psihologic.

 

PC: weheartit.com
PC: weheartit.com

La vârsta de 20 de ani, tinerii se confruntă cu dilema identităţii

La vârsta de 20 de ani, tinerii încearcă să se separe de ajutorul părinţilor şi se confruntă cu dilema identităţii. Aceştia încearcă să găsească un răspuns la întrebările: Cine sunt eu?, Ce cale să aleg în viaţă?, pe când în jurul vârstei de 25 de ani se conturează alte gânduri, ce ţin în special de relaţiile cu persoana de sex opus şi de familie per general.

Mecanismele utilizate întru remedierea conflictelor interioare ale tinerilor sunt variate

Mecanismele utilizate întru remedierea conflictelor interioare ale tinerilor sunt: hipnoza, programarea neurolingvistică, psihosomatica, art-terapia, psihologia cognitică şi cea raţional-cognitivă. Hipnoza permite accesul la resurse informaţionale stocate în subconştientul fiecăruia, informaţii care mai apoi ar ajuta la reabilitarea clientului. Programarea neurolingvistă presupune tehnici la nivel de limbaj şi semantică, tehnici ce lucrează cu modalităţile de percepere şi cu sistemele reprezentative ale subconştientului nostru. Art-terapia îşi pronunţă succesul graţie tendinţei spontane a omului de a se exprima mai lesne prin creaţie. Psihosomatica se concentrează pe analizarea poziţiilor fizice adoptate de client, iar psihologia cognitiv-raţională implică explicarea unor fenomene din mai multe ipostaze, oferind o perspectivă mai largă de cunoaştere şi înţelegere a problemei vizate.

Stereotipul conform căruia apelarea la un psiholog este o ruşine a devenit lipsit de semnificaţii

Lumea din Moldova cunoaşte deja ce înseamnă un psiholog şi nu îl confundă cu un psihiatru. Mai mult, medicii de familie conştientizează aportul psihologul la redresarea unei situaţii de tulburare emoţională. Prin urmare, stereotipul conform căruia, apelarea la un psiholog este o ruşine a devenit lipsit de semnificaţii, purtând doar conotaţii de stagnare intelectuală pentru cei care încă cataloghează fenomenul respectiv drept o aberaţie.

Preţul unei şedinţe şi durata unui tratament

Tratamentul este de scurtă durată, până la 10 şedinţe, câte o oră fiecare. Preţul este de 250 de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente