(video) Cinema pentru Schimbare Socială: 9 proiecții de film de la Culture.pl

Безымянный
Foto: PC: pinterest.com

În cadrul Festivalului de Film Documentar CRONOGRAF, Culture.pl prezintă câteva ateliere de lucru și proiecții de film reunite sub sloganul „Filmul ca motor al transformărilor sociale”.

Programul se va desfășura în perioada 12 – 17 mai la Chișinău, în patru locații principale: Tipografia 5, Centrul cultural Odeon, Universitatea Liberă Internațională din Moldova și Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice.

Cele nouă filme selectate în program abordează probleme politice și sociale de primă importanță, într-o largă varietate de stiluri cinematografice, printre care: „Miracle of the History” de Katarzyna Kolenda-Zaleska, „Last Train Home” de Lixin Fan, „It’s Hard Being Loved” de Jerks de Daniel Leconte, etc.

Organizatorii spun: „Filmele selectate pentru programul nostru abordează probleme politice și sociale de primă importanță cu care ne confruntăm în prezent, oriunde ne-am afla – reprezentând nu doar o serie de subiecte importante, ci și o largă varietate de stiluri cinematografice. Aceste filme nu oferă răspunsuri la problemele pe care le tratează; mai degrabă încearcă să confere o față umană aspectelor vizate, într-o încercare de a scoate discuțiile din domeniul dezbaterii politice abstracte și a le aduce pe scena vieții reale a cetățenilor din întreaga lume – din China sau Franța, din Bolivia sau Moldova, El Salvador, Polonia și alte țări. Proiecțiile vor fi însoțite de ateliere de lucru, sesiuni de întrebări și răspunsuri, precum și discuții deschise, purtate în jurul unor probleme sociale presante cu care se confruntă societățile contemporane”.

Curatori: Adam Michnik, fost dizident – actualmente director al celui mai important cotidian polonez. Richard Peña, profesor de Studii de Film la Universitatea din Columbia (New York, SUA) și fost director al Festivalului de Film de la New York.

„Filmul ca motor al transformărilor sociale” este organizat de către Culture.pl ca parte a programului de inițiere și dezvoltare a cooperării culturale și schimbului cultural dintre Polonia și țările Parteneriatului Estic.

Descoperă cele 9 proiecții:

#1. „Miracolul istoriei” (Cud historii), 2014, Katarzyna Kolenda-Zaleska, Polonia, 86 min. – 13 mai, ora 20:00, Odeon

Condițiile și consecințele integrării Poloniei în Uniunea Europeană, integrate în cadrul unei imagini de ansamblu dinamice și informative asupra ultimilor 25 de ani de istorie poloneză. O prezentare clară și provocatore a unui moment de referință din istoria europeană, a cărui impact se simte până în zilele noastre.

Proiecția filmului va deschide în mod oficial programul Cinema pentru Schimbare Socială, la care vor lua parte curatorii Richard Peña și Adam Michnik, precum și Olga Wysocka, director adjunct al Institutului Adam Mickiewicz și proprietar al brandului Culture.pl.

 

#2. „Ultimul tren spre casă” (Last Train Home), 2010, Lixin Fan, Canada, 87 min. – 14 mai, ora 18:00, Odeon

În fiecare an, peste 130 de milioane de chinezi călătoresc sute, chiar mii de kilometri pentru a petrece câteva ore cu propriile familii în cadrul festivităților de Anul Nou Chinezesc. Încărcată emoțional și deosebit de frumoasă, această intimă observație a unei familii fracturate pune în lumină costul uman al ascensiunii Chinei ca superputere economică.

 

#3. „Până și ploaia” (Tanto la lluvia), 2010, Iciar Bolain, Spania, 103 min. – 15 mai, ora 18:00, Tipografia 5

O dramă în care regizorul mexican Sebastián (Gael García Bernal) călătorește în Bolivia pentru a realiza un film care descrie cucerirea Americii de către Cristofor Columb. La sosire, descoperă o situație mult mai presantă: întreaga rețea de alimentare cu apă a orașului este privatizată și vândută unei companii multinaționale britanico-americane, fapt ce suscită proteste violente. Un film bazat pe evenimente reale.

 

#4. „Drumul spre casă” (Which Way Home), 2009, Rebecca Cammisa, SUA, 83 min. – 16 mai, ora 18:00, Tipografia 5

În fiecare an, mii de copii neînsoțiți din Mexic și America Centrală pleacă spre nord, pe trenuri de marfă, sperând să-și găsească rudele stabilite în SUA sau să-și înceapă o nouă viață. Filmat pe parcursul a mai multor luni, deseori în condiții extrem de periculoase, documentarul nominalizat la Oscar urmărește aceste uimitoare povești despre speranță, rezistență, curaj și disperare.

 

#5. „E greu să fii iubit de idioți” (C’est dur d’etre aimé par des cons), 2008, Daniel Leconte, Franța, 110 min. – 17 mai, ora 18:00, Tipografia 5

O cronică a litigiului apărut în jurul publicării caricaturilor considerate ofensatoare de către comunitatea musulmană din Franța, precum și a luptei pentru libertatea presei. Acest important documentar tratează libertatea de exprimare, cenzura, secularismul și fenomenul asimilării în Europa contemporană, concentrându-se asupra procesului civil din 2007 intentat săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, care a fost acuzat de rasism pentru publicarea de imagini satirice ale profetului Mohamed.

 

#6. „SĂRMAna de pe Prut”, 2011, Leontina Vatamanu, Moldova, 48 min. – 16 mai, ora 19:30, Tipografia 5

De-a lungul râului Prut, oamenii erau separați pentru ani întregi în două comunități și națiuni diferite. Filmul Leontinei Vatamanu prezintă oamenii a căror viață a fost distrusă de mișcările politice și care speră că într-o zi această barieră va dispărea și ei vor fi iarăși o națiune unită.

 

#7. „Ritmul libertății” (Zew Wolności), 2010, Leszek Gnoiński, Wojciech Słota, Polonia, 78 min. – 17 mai, ora 20:00, Tipografia 5

Documentarul surprinde o perioadă remarcabilă din viața Poloniei, când rock-ul alternativ a explodat cu o forță nemaivăzută în blocul socialist. Fascinantele legături dintre muzică și protestul popular tot mai răspândit, care a dus la formarea mișcării „Solidaritatea”, precum și rolul esențial pe care l-au jucat festivalurile de rock în zilele decretării legii marțiale, sunt treptat dezvăluite.

(Parte a seriei de documentare Guide to the Poles („Un ghid pentru a-i înţelege pe polonezi”) produsă de Culture.pl).

 

#8. „Jucării”, 2011, Andrzej Wolski, Polonia, 51 min. – 14 mai, ora 20:00, Tipografia 5

Toys” from Culture.pl on Vimeo.

Jocul infantil este o nevoie fundamentală a oricărei civilizații – în special a uneia care încearcă să scape din strânsoarea regimului autoritar impus, în încercarea de a-și menține sentimentul libertății și conștiința identității personale. Un film dedicat jocurilor și jucăriilor care au însuflețit mintea liderilor polonezi – creativi – de astăzi.

(Parte a seriei de documentare Guide to the Poles („Un ghid pentru a-i înţelege pe polonezi”) produsă de Culture.pl).

 

#9. „Arta libertății” (Sztuka Wolności), 2011, Wojciech Słota, Marek Kłosowicz, Polonia, 70 min. – 15 mai, ora 21:00, Scuarul ULIM

Filmul răspunde celor mai usturătoare întrebări cu privire la fenomenul alpinismului polonez, prezentându-ne poveștile celor mai dificile expediții. Cu cât mai mari sunt obstacolele cu care se confruntă polonezii în patria afectată de criză, cu atât mai mari sunt cuceririle lor în Himalaya.

(Parte a seriei de documentare Guide to the Poles („Un ghid pentru a-i înţelege pe polonezi”) produsă de Culture.pl).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
Mai citește
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente