Forumul Regional UIT consideră că domeniul TIC e catalizatorul unei dezvoltări durabile

DSC_0063_crop
Foto: PC: Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

În perioada 31 martie – 1 aprilie, la Chișinău își desfășoară lucrările Forumul Regional UIT „TIC pentru dezvoltare durabilă”.

Pe parcursul a două zile, participanții la forum vor face schimb de experiență și vor împărtăși din bunele practici privind implementarea unor inițiative realizate cu susținerea Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT). Salutând participanții la reuniune, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, a menționat că acest Forum este organizat tradițional la Chișinău, dat fiind că țara noastră reprezintă o punte de legătură între spațiul CSI și țările UE.

„Este o platformă excelentă de a face schimb de opinii și de a împărtăși din experiența acumulată în domeniul IT și comunicații. La această reuniune, Republica Moldova va prezenta rezultatele implementării Strategiei Naționale „Moldova Digitală 2020” și va pune în discuție proiectul programului de securitate cibernetică, care urmează a fi prezentat la Summit-ul ICT, care va avea loc în perioada 29 – 30 aprilie 2015”, a accentuat Pavel Filip.

 

PC: Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor
PC: Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

La rândul său, Directorul Biroului UIT pentru comunicații electronice, Brahima Sanou, a declarat că Republica Moldova reprezintă un exemplu de lider în domeniul TIC pentru țările din regiune, datorită Strategiei Națională „Moldova Digitală 2020”, document elaborat cu susținerea experților UIT. Oficialul a concretizat că pentru acest document de politici, dar și pentru alte progrese înregistrate de țara noastră în domeniul TIC, ministrul Pavel Filip a fost decorat cu medalia UIT.

Printre alte subiecte discutate la Forum vor fi implementarea inițiativelor regionale aprobate la Conferința Mondială pentru Dezvoltare a UIT-WTDC-14, noul plan strategic de dezvoltare a UIT, activitatea Centrelor de pregătire profesională UIT ca un instrument important pentru dezvoltarea potențialului de cadre în regiune.

La reuniune participă reprezentanți din 13 țări – membre UIT din regiune, între care România, Polonia, Lituania, Ucraina, Rusia, Armenia și alte state.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente