Elevii cu cerinţe educaţionale speciale vor beneficia de condiţii deosebite la susţinerea examenelor de absolvire a gimnaziului şi liceului. Comisia Naţională de Examene a aprobat recent o instrucţiune care stabileşte proceduri clare de organizare a examenelor pentru această categorie de candidaţi.
Maia Sandu, ministru al Educaţiei, a declarat că instrucţiunea a fost elaborată pentru a acorda şanse egale elevilor cu cerințe educaționale speciale de a susține examenul de Bacalaureat și examenele de absolvire a ciclului gimnazial. „În acest document sunt stabilite reguli clare pentru responsabilii de organizarea examenelor, astfel încât să nu mai existe loc pentru interpretări”, a subliniat ministrul.
Documentul prevede că elevii cu deficienţe neuro-motorii sau de vedere grave vor avea la dispoziţie mai mult timp pentru rezolvarea testelor de examen. În cazul probelor scrise timpul va fi suplimentat cu o oră, iar la proba la limba străină candidaţilor li se vor acorda în plus până la două ore, scrie moldpres.md.
Totodată, elevii cu cerințe educaționale speciale vor susţine examenele în instituţii special amenajate – dotate cu rampe de acces, cu grupuri sanitare adaptate şi cu iluminare specială. Conform Ministerului Educaţiei, candidaţii care nu pot citi textul de examen sau scrie vor dispune de un asistent individual. În cazul candidaţilor imobilizaţi temporar sau definitiv poate fi solicitată susţinerea testelor la locul imobilizării.
Pentru a putea beneficia de condiţii speciale de susţinere a examenelor, părinţii şi elevii trebuie să depună o cerere către directorul instituţiei de învăţământ.