Guvernul va susține crearea parcurilor IT și dezvoltarea Centrului de Excelență

Centrul
Foto: Viitorul Centru de Excelență IT în baza Universității Tehnice a Moldovei

În Republica Moldova vor fi create primele parcuri IT virtuale, unde antreprenorii vor putea activa din oficiu. Proiectul de lege propus de ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC) ce fusese avizat pozitiv încă în septembrie 2014 de către Guvern, a fost promovat de cel din urmă şi urmează a fi adoptat de Parlament.

Potrivit proiectului, principala noutate se referă la introducerea unui impozit unic în parcurile IT de 12% din vânzări, care va cuprinde toate impozitele și taxele existente, precum și scutirea de TVA și taxe vamale la importul de tehnică de calcul și echipamente pentru dezvoltarea capacităților de producere, anunță Moldova.org.

„Propunem implementarea unui impozit unic pentru rezidenții parcurilor IT virtuale. Ca urmare, va fi asigurat un sistem de administrare fiscală simplu, cu reguli clare și transparente de activitate. Astfel, va fi eradicată birocrația și corupția, iar investitorii vor alege Moldova ca destinație pentru dezvoltarea unor afaceri în IT”, a menționat Pavel Filip în cadrul unei întrevederi cu Directorul Agenției SUA pentru dezvoltare internațională în Moldova (USAID), Kent Larson.

Potrivit ministrului, statul nu are ce pierde în urma aplicării impozitului unic în parcurile IT, întrucât cota sectorului IT în PIB este mai mică de 1%, în schimb există un potențial enorm de dezvoltare. În plus, exemplul de administrare fiscală implementat aici ar putea fi preluat și de alte sectoare, a accentuat ministrul TIC.

Totodată, pentru a depăşi insuficiența de cadre calificate, în Moldova este în proces de creare Centrul de Excelență IT în baza Universității Tehnice a Moldovei.

La rândul său, Kent Larson a declarat că SUA vor sprijini în continuare dezvoltarea sectorului TIC în Moldova, iar printre prioritățile USAID pentru următorii ani se regăsesc Centrul de Excelență IT, parcurile IT, precum și crearea unei instituții responsabile de implementare a politicilor elaborate de minister.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente