Să lăsăm florile în pădure – campanie împotriva colectării florilor înscrise în Cartea Roșie

ghioceei
Foto: Campanie împotriva colectării florilor din Cartea Roșie

Cât de frumoase sunt florile de primăvară cu mirosul său îmbietor. Însă ce ar fi dacă le-am lăsa să crească în continuare în pădure, în loc să le rupem?

Primăvara deja bate la ușă și odată cu ea apar și vânzătorii ambulanți, care, la o margine de drum, comercializează ilegal ghiocei, lalele de pădure, dediței sau alte plante care sunt introduse în Cartea Roșie.

Pentru a diminua acest fenomen, Anastasia și Sanda Șerșun au decis să realizeze campania „Să lăsăm florile în pădure”, prin care vor informa asupra importanței protejării mediului și vor motiva populația să nu mai procure aceste flori, deoarece, cum explică organizatorii, „Acolo unde există cerere, mereu va fi și ofertă”.

Tinerele entuziaste au decis să demareze campania pe rețelele de socializare, motivând alegerea prin faptul că majoritatea tinerilor se informează mai mult din mediul online.

 

Să lăsăm florile în pădure
Să lăsăm florile în pădure

De asemenea, Agenția „Moldsilva” a organizat grupe mobile de control care vor monitoriza situația atât din capitală, cât și din centrele raionale. Astfel, conform Codului Contravențional, persoanele care colectează plantele incluse în Cartea Roșie riscă o amendă de până la 2.000 de lei.

În acest context, Agenția „Moldsilva” roagă respectuos cetățenii să se abțină de la colectarea acestor plante, iar în cazul depistării unor astfel de situații, să apeleze la linia fierbinte (022) 211-311.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente