Ce reforme în Educație își propune viitorul Guvern în frunte cu Leancă

658x0_190855143
Foto: PC: timpul.md

Implementarea Codului educației, implementarea tehnologiilor informaționale la toate treptele de învățământ, stimularea implicării mediului economic în educație, integrarea instituțiilor de învățământ superior în Aria Europeană Comună a Învățământului Superior – sunt câteva dintre prioritățile incluse în programul de activitate a Executivului ce va fi prezentat de Iurie Leancă în ședința în plen a Parlamentului joi, 12 februarie, pentru votul de învestire a noului Guvern.

Iurie Leancă a mai propus implementarea Strategiei de dezvoltare a educației pentru anii 2014 – 2020 „Educația 2020”, modernizarea curriculară pentru asigurarea relevanței studiilor şi integrării socio-profesionale depline, restructurarea rețelei şi îmbunatățirea calității infrastructurii instituțiilor de învățământ.

Executivul își propune implementarea Strategiei de dezvoltare a învățământului vocațional/ tehnic pe anii 2013 – 2020, elaborarea şi implementarea unui sistem de salarizare motivant pentru resursa umană din educație, precum și sporirea accesului şi a gradului de participare la educație şi formare profesională pe parcursul întregii vieți.

Citește aici „Programul de activitate al Guvernului a fost făcut public. Conține 17 capitole”.

În program se mai menționează că este necesară elaborarea şi implementarea unui program național pentru sporirea calității resursei umane în educație, inclusiv prin regândirea învățământului pedagogic, crearea şi consolidarea structurală şi funcțională a instituțiilor de asigurare a calității în învățământ.

Executivul mai propune crearea unui cadru național de calificare pentru a îmbunătăți transparența şi recunoașterea competențelor şi calificărilor, inclusiv a celor dobândite în context informal şi nonformal, dar și evaluarea calității programelor şi instituțiilor de învățământ în vederea acreditării sau autorizării provizorii de funcționare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente