(foto) Ce poartă studenții de la UTM în geantă

ion-lica
Foto:Proprietar: Ion Lica. Așa arată jucăriile unui programator

În ziua de astăzi, oamenii mai rar îți permit să cotrobăiești la ei prin geantă. Însă, dacă primești permisiunea de a trage cu un ochi, poți descoperi multe lucruri interesante.

Fiecare specialitate și universitate are specificul ei. Dacă studenții de la USM purtau cu ei lucruri mai puțin utile, dar bizare, precum: jucărie de pluș, facturi, tacâmuri, cei de la UTM par a fi mult mai pragmatici.

Practic, în fiecare a doua geantă poate fi regăsit un notebook sau diferite caiete cu teste. A fost descoperită chiar și „Biblia” studentului de la specialitatea Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Tehnice din Moldova, aceasta fiind intitulată „Programarea în Windows”.

În medie, geanta unui student tipic, cântărește în jur de 2 – 3 kg, deoarece elementul indispensabil este laptopul și accesoriile acestuia: încărcător, covoraș pentru mouse, însuși mouse-ul etc.
Domnișoarele în orice circumstanțe rămân domnișoare, astfel, rujul, pieptenele sau rimelul rămân componente de nelipsit.

Dintr-o privire, putem înțelege că acești studenți au venit „înarmați” la ore, unii chiar din cale-afară.
Cea mai amuzantă parte a acestui experiment social este reacția proprietarului față de conținutul propriei genți. Frazele cele mai des auzite sunt următoarele:
– O, dar eu credeam că am pierdut asta demult!
– Oho, câte am în geantă!
– Ce caută acest lucru la mine în geantă?
– Oh, ăsta nu-i al meu (apoi roșește).

 

alex-hemei
Proprietar: Alex Hemei. Elementul cheie nu sunt caietele sau mouse-ul, ci deschizătorul de sticle, iar dacă lucrurile merg bine, și produsul de contracepție poate deveni util
valentin-galeț
Proprietar: Valentin Galeț. Totu-i clar, scurt și cuprinzător. Spor la învățat!
irina-costiuc
Proprietar: Irina Costiuc. Atunci când ești zilnic într-un colectiv bărbătesc, e normal să ai produse cosmetice în geantă. Cine știe unde-ți surâde norocul
olga-zubcov
Proprietar: Olga Zubcov. Fetele la UTM chiar învață. Cine știe, poate se nasc și în Moldova viitori Bill Gates
tudor-antosi
Proprietar: Tudor Antoci. Încărcătorul este, laptopul nu-i. Unde-i laptopul?
vadim-panioglo
Proprietar: Vadim Panioglo. Pe lângă faptul că studenții de la UTM sunt tineri și frumoși, aceștia mai citesc și cărți interesante
valeria-turturica
Proprietar: Valeria Turturica. Prea multe carnete pentru un singur student

Victoria Nonii

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente