A fost stabilit bugetul provizoriu al Capitalei pentru 2015

15. Primaria Chisinau
Foto: imperatortravel.ro

Primăria municipiului Chișinău informează că, pentru prima dată, municipalitatea a stabilit un buget provizoriu pentru anul 2015. Măsura a fost luată reieșind din faptul că suntem într-un an nou, iar Chișinăul nu are aprobat bugetul în a II-a lectură.

Conform Legii finanțelor și responsabilităților bugetar-fiscale, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015, primarul general, Dorin Chirtoacă, a semnat pe 29 decembrie 2014 o dispoziție privind bugetul provizoriu pentru anul 2015.

Conform cadrului legal, acest document provizoriu a fost format și urmează a fi executat în conformitate cu prevederile bugetului pentru anul 2014, cu anumite particularități.

Potrivit Veronicăi Herța, șefa Direcției generale Finanțe a Primăriei Chișinău, în documentul de referință a fost exclus sau redus volumul programelor de cheltuieli finalizate sau în curs de finalizare și, în perioada aplicării bugetului provizoriu, nu se permite efectuarea cheltuielilor pentru acțiuni și măsuri noi.

Astfel, partea de venituri a bugetului provizoriu constituie 2 miliarde 794 milioane de lei, cu o majorare de 65 milioane. „Este o creștere argumentată prin majorarea transferurilor cu destinație specială primite în anul 2015”, a precizat șefa Direcției Finanțe.

La capitolul cheltuieli a fost stabilită suma de 2 miliarde 856 milioane de lei sau cu o reducere de 63 milioane față de cheltuielile aprobate pentru anul 2014.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente