Ce învață elevii din alte țări la orele de educație sexuală

5986806-large
Foto: PC: westernmorningnews.co.uk

De unde află elevii din alte țări despre sex? De la şcoală sau din familie? Fie că e vorba de cursuri opționale sau obligatorii, iată ce înseamnă educația sexuală în câteva țări europene.

# În Austria, din 1970 educația sexuală sau „Sexualerziehung” a devenit obligatorie și a fost integrată în cursurile de Biologie, Germană, Educație religioasă și Studii sociale.

Ce se învață la lecțiile de educație sexuală?

În școala primară:

# diferențele fiziologice dintre sexe;
# concepție și sarcină;
# dezvoltarea fătului;
# ciclu menstrual.

În clasele a V-a – a VIII-a se discută despre:

# funcțiile organelor genitale;
# menstruație;
# masturbare;
# contracepție;
# planificare familială;
# sarcină;
# avort;
# infecții cu transmitere sexuală;
# grija față de un nou născut.

Metoda de predare este obișnuită, cu demonstrații ocazionale. De exemplu, metodele de contracepție sunt afișate și pot fi manevrate de elevi.

# În toate cele trei comunități lingvistice din Belgia (flamandă, francofonă și germanofonă) au fost introduse cursuri de educație sexuală, odată cu răspândirea virusului HIV și adoptarea controversatei legi de legalizare a avorturilor. Pe lângă informațiile medicale, conțin și aspecte emoționale în cadrul unei relații.. Unul din exemplele relevante în acest sens este elaborarea ghidului „Good Lovers”. În anul 2000, educația sexuală era deja un obiectiv important în cadrul cursurilor școlare, care avea drept scop abordarea următoarelor teme:

# identitatea de gen;
# aspecte pozitive ale sexualității;
# orientarea sexuală;
# sexul din punct de vedere al moralității;
# intimitate;
# prevenirea riscurilor de infecții cu transmitere sexuală (ITS);
# contracepția;
# evitarea abuzurilor sexuale.

Lecțiile pot fi predate începând cu vârsta de 6 ani sau mai devreme, chiar din clasele de grădiniță. Toate subiectele sunt acoperite, dar sunt adaptate în funcție de grupele de vârstă ale elevilor. Cei care predau, sunt fie profesori de biologie, fie specialiști din cadrul ONG-urilor respective.

# Tinerii din Cipru au cunoștințe de sexualitate și sănătate sexual-reproductivă limitate, în urma studiilor realizate de Consiliul Tineretului din Cipru.

Din 2002, în șase școli au fost introduse programe pilot de educație sexuală. Din 2006 nu se mai face însă nimic pentru a extinde programul pilot, numit „Educație Sexuală și Relații Interpersonale”. Un obstacol major pentru punerea în aplicare a programului este lipsa de formare a profesorilor și finanțarea necesară. În școlile în care se predă, cursul este introdus în orarul elevilor, începând de la 14-15 ani și este predat de profesorii de biologie ca un curs obișnuit, dar și cu ateliere de lucru interactive, utilizându-se, de asemenea, metode de educație de la egal la egal.

# Încă din 1970, finlandezii au cursuri de educație sexuală în programa școlară, iar acest lucru a dus la o mai bună informare a tinerilor și la o scădere a numărului de sarcini la adolescente.

Educația sexuală este predată în cadrul cursurilor de Biologie, Educație pentru Sănătate și Educație de Familie. Educația sexuală începe devreme în Finlanda, de la grădiniță, continuând și în clasele I-VI, în care este predată de profesori. Începând cu clasa a VII-a și mai târziu, profesorii sunt ajutați de către asistentele medicale de sănătate școlară să predea cursul.

# Primele cursuri se referă la probleme biologice și emoționale de bază.
# În clasele șapte și opt, lecțiile subliniază următoarele subiecte: maturizarea sexuală, sarcina, prima experiență sexuală, metodele de contracepție, infecțiile cu transmitere sexuală, întâlnirile.
# În clasa a noua subiectele accentuate sunt: organele sexuale, ejacularea, masturbarea, avortul, emoțiile, etica sexuală și minoritățile sexuale.

# În Franța, până la 1960, orice informație despre sexualitate era interzisă a fi publicată sau răspândită, dar din 1985 educația sexuală a început să fie predată oficial în școli, prin intermediul cursului „Educație de Viață”.

Temele discutate:

# Prevenirea și reducerea riscurilor sexuale;
# Lupta împotriva violenței și a exploatării sexuale a tinerilor;
# Lupta împotriva rasismului și a homofobiei;
# Stima de sine, respectul față de ceilalți.

Cursurile sunt însoțite de clipuri video și ilustrații medicale. Deseori sunt utilizate metode interactive și dezbateri.

# În Germania, educația sexuală nu este văzută ca un drept al omului, ci ca un instrument eficient pentru a evita sarcinile nedorite. Educația sexuală în școli este obligatorie și nu există clauze pentru a permite părinților să își retragă copiii de la lecții. Cu toate acestea, în câteva cazuri, părinții creștini și musulmani au încearcat să limiteze accesul copiilor la aceste cursuri. Școlile sunt obligate să informeze părinții despre conținutul și metoda de educație sexuală în școli. Elevii învață despre contraceptive și proceduri biologice (pubertate, ciclul menstrual, concepție, sarcină), dar și despre emoții și aspectele unei relației.

# În România, educația sexuală se predă în școli sub forma cursului opțional „Educație pentru sănătate”. Cu toate acestea, faptul că sexualitatea este un subiect tabu în şcoala românească, este confirmat de datele Ministerului Educaţiei, care arată că, aproximativ 12% din elevii din România, urmează opţionalul de „Educaţie pentru sănătate”, informează gândul.info (link).

Ce învaţă elevii la opţionalul „Educaţia pentru Sănătate”?
Programa şcolară este împărţită pe anii de studii. La clasele aV-a – a VI-a se predă despre sentimentul de iubire faţă de apropiaţi, la clasele a VII-a – a VIII-a se învaţă despre ceasul organismului feminin şi despre comportamentul sexual. Începând cu clasele a IX-a şi a X-a, elevii învaţă despre planificarea familială, iar din clasele a XI-a şi a XII-a, despre diferenţele sexuale la femei şi bărbaţi.

# În 2005 se introducea în programul școlar al Republicii Moldova cursul „Deprinderi de viață”, care reprezenta o inițiere a tinerilor în subiecte legate de perioada de pubertate, pericolele la care sunt expuși dacă consumă droguri sau țigări, infecțiile cu transmitere sexuală. La insistența unor reprezentanți ai organizațiilor religioase, cursul a fost trecut pe lista disciplinelor opționale.

Informația a fost preluată din ghidul „The Safe Project” – proiect european realizat pentru a promova sănătatea sexual-reproductivă și drepturile tinerilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente