Când va fi deschis târgul de iarnă din centrul Chișinăului

IMG_0456
Foto:Va fi deschis târgul de Crăciun din centrul capitalei

Începând cu 19 decembrie 2014 și până pe 14 ianuarie 2015, în Piața Marii Adunări Naționale va fi deschis târgul de Crăciun. Pe lângă acestea, în oraș vom mai putea găsi și locuri speciale de unde vom putea cumpăra brazi.

Potrivit Direcției Relații Publice a primăriei municipiului Chișinău, pe perioada sărbătorilor de iarnă, între 19 decembrie 2014 – 14 ianuarie 2015, Primăria va autoriza comerţul ambulant cu produse de patiserie, cofetărie, băuturi fierbinţi, inclusiv vin fiert, precum şi pentru prestarea serviciilor foto şi a activităţilor de divertisment în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Comercianții vor activa în baza unor autorizații de funcționare, eliberate de Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii. Ei vor trebui să-și desfășoare activitatea doar în gherete, căsuțe tematice sau rulote specializate.

De asemenea, în perioada sărbătorilor de iarnă, preturile de sector vor stabili locuri pentru comercializarea brazilor şi vor autoriza vânzarea acestora.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine