(foto, video) Bio-Bus, primul autobuz alimentat cu deșeuri umane

poo-bus-geneco-01
Foto:Autobuzul care se alimentează cu deșeuri umane PC: inhabitat.com

Primul autobuz biologic care se alimentează în totalitate cu deșeuri umane și alimentare, a pornit într-un traseu de probă. Turul va dura patru săptămâni, timp în care va fi testată eficacitatea autovehiculului.

Autobuzul funcționează pe gaz natural (biometan), generat prin tratarea apelor uzate și a deșeurilor alimentare. Combustibilul este produs într-o uzină de tratare a reziduurilor, condusă de compania GENco, relatează  The Guardian.

Bio-Bus circulă pe o distanţă de 24 de kilometri între oraşele Bath şi Bristol din Marea Britanie.

 

PC: digitalspy.com
PC: digitalspy.com
bio-bus-bristol-airport
PC: techspark.co.uk
Bus-Powered-On-Human-Waste-537409
PC: express.co.uk

Vehiculul are o capacitate de 40 de locuri și poate călători 300 km cu un singur plin de biogaz, echivalentul resturilor produse de cinci oameni anual. Totodată, emisiile de gaz produse de Bio-Bus sunt cu 30% mai reduse, decât cele ale unui motor diesel classic.

„Vehiculele alimentate cu biogaz au un rol important în îmbunătățirea calității aerului în orașele din Marea Britanie, însă Bio-Bus face mai mult decât atât, pentru că este alimentat chiar de populația din zonă și, uneori, chiar de pasagerii din autobuz”, spune Mohammed Saddiq, director general al GENeco.

Din fericire, autobuzul nu emite gaze nocive pe țeava de eșapament. Înainte de utilizare, gazul este filtrat de impurități astfel, încât să nu producă nicio emisie urât mirositoare.

Inginerii califică autobuzul drept o metodă de transport sustenabilă, care ar putea servi la transportarea pasagerilor, în același timp, contribuind la îmbunătățirea calității aerului în mediul urban.

Marta Odainic

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente