Ai putea să-ți imaginezi o lume, unde personalitatea ta virtuală va fi la fel de importantă ca și personalitatea ta fizică? Această realitate nu e chiar atât de îndepărtată. Cu aproximativ 50 de euro și o amprentă poți deveni e-rezident al Estoniei.
Estonia este prima țară din lume care oferă servicii de identitate digitală pentru persoanele care nu locuiesc acolo. Unii spun că aceasta ar fi începutul sfârșitului națiunii statului.
Un reporter australian a încercat să obțină mai multă informație despre acest proces interesant. Kirsten Drysdale, reporter ABC Australia, transmite într-un reportaj de-al său, că viitorul începe în Estonia. Țara e independentă deja de 23 de ani, reușind să-și construiască economia și să devină un hub al afacerilor digitale în Europa de Est.
Estonia a fost declarată una dintre cele mai avansate e-societăți și e-economii din lume. În anii ’90 ai secolului XX, noul guvern a adoptat un nou proiect, numit Tiigrihüpe, care era constituit dintr-un plan ambițios de a computeriza întreaga țară. La moment, Estonia dipsune de e-poliție, e-cabinet, e-școală. Probabil, acum țara poate fi numită E-stonia.
Însă, revenind la cei 50 de euro, află că îi vei putea cheltui pe un card de identitate, care va conține câteva coduri PIN care te vor face să fii e-rezident al țării.
Managerul de proiect al identității electronice a menționat că vede trei pieți-țintă de desfacere pentru Estonia. În primul rând, este vorba de domeniul afacerilor tehnologiei informaționale. Apoi vin oamenii care doresc, într-un anumit fel, să fie conectați cu Estonia. Și, cel mai important, probabil, ar fi antreprenorii, care văd țara drept o platformă, prin care Estonia devine locul de vis al fiecăruia.
Identitatea digitală este un concept politic și comercial legal, iar estimările pe termen lung presupun că vor fi circa 10 milioane de aplicări pentru a obține identitatea unui e-Estonian.