PDM se angajează să susțină ucrainenii și toți concetățenii de alte etnii

corman
Foto: Igor Corman mulțumește comunității ucrainenilor PC: PDM

Partidul Democrat apreciază decizia Comunității ucrainenilor din Moldova, adoptată în cadrul Consiliului Național desfășurat astăzi la Chișinău, privind acordarea suportului pentru PDM în alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

Aprecierea față de gestul ucrainenilor a fost exprimată de vicepreședintele PDM, președintele Parlamentului Igor Corman, invitat să participe la ședința Consiliului Național al acestei organizații. „Suntem susținuți de tot mai mulți oameni din întreaga țară, dar și de către prietenii Moldovei de peste hotare. Consider că această decizie reprezintă o dovadă a ascensiunii partidului nostru și a aprecierii eforturilor depuse pentru menținerea stabilității”, a declarat Igor Corman.

Potrivit reprezentanților comunității ucrainene, faptul că democrații nu susțin dezbinarea și ura în societate, ci promovează un plan real de acțiuni pentru îmbunătățirea calității vieții a oamenilor simpli, a fost unul hotărâtor atunci când au luat această decizie. „PDM este singura formațiune care a purtat mereu un dialog constructiv cu reprezentanții minorităților etnice, încercând să afle ce anume avem nevoie, pentru a ne susține. În același timp, PDM a propus singurul program serios pentru creșterea veniturilor fiecărei familii”, a spus președintele Comunității ucrainenilor.

„PDM consideră că aderarea la Uniunea Europeană poate deveni o garanție a respectării drepturilor pentru minoritățile etnice din Republica Moldova. Vom realiza în acest sens un parteneriat cu reprezentanți ai societății civile care susțin această idee, în vederea promovării ei în rândul reprezentanților minorităților etnice”, a punctat vicepreședintele PDM.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente