(doc) Burse de studii de scurtă durată în România pentru 72 de studenți moldoveni

happy_teenagers_2403313b_57953700
Foto: PC: Realitatea.net

Începând cu anul universitar 2014/2015, în învăţământul superior de stat din România vor fi şcolarizaţi pe locuri subvenţionate, cu bursă, un număr de 72 de studenţi din Republica Moldova, pentru studii de scurtă durată (40 candidaţi pentru 1 lună şi 32 candidaţi pentru 5 luni).

Această inițiativă pune bazele sistemului de burse de mobilitate între România şi Republica Moldova, la ea urmând să participe, în regim de reciprocitate, instituţiile de învățământ superior de pe cele două maluri ale Prutului. Amintim că premierii celor două state, Victor Ponta şi Iurie Leancă, au convenit anterior asupra instituirii unui mecanism de mobilitate pentru studii de scurtă durată pentru studenții din Republica Moldova şi România.

În primul val de tineri, care urmează să profite de studii de scurtă durată începând cu acest an universitar, se regăsesc 40 de studenți de la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) și câte a opt studenți de la Academia de Studii Economice (ASEM), Universitatea de Stat (USM), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova (AMTAP). Aceștia urmează să-și facă studiile în orașe precum București, Iași, Cluj – Napoca, Suceava și Reșița.

Vedeți mai jos lista studenților selectați.

omen_studii_scurta_durata_md-1

omen_studii_scurta_durata_md-2

omen_studii_scurta_durata_md-3

omen_studii_scurta_durata_md-4

omen_studii_scurta_durata_md-5

omen_studii_scurta_durata_md-6

omen_studii_scurta_durata_md-7

omen_studii_scurta_durata_md-8

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente