Chișinăul a găzduit în acest weekend una dintre cele mai frumoase sărbători naţionale – cea de-a 13-a ediție a Zilei Naționale a Vinului.
Dumitru Munteanu, Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului: „Sărbătoarea Ziua Națională a Vinului din acest an a fost un succes fulminant. Acest fapt este confirmat de statisticile record înregistrate pe parcursul celor două zile. Au venit foarte mulți vizitatori din ţara noastră şi de peste hotare, a fost comercializat un volum mare de vin, vinăriile au înregistrat un număr record de încasări şi recordurile nu se opresc aici ”.
Record de vizitatori
Sărbătoarea vinului moldovenesc a devenit un punct de atracţie pentru zeci de mii de vizitatori din ţară şi de peste hotare. Pe parcursul celor două zile evenimentul a fost vizitat de un număr record de persone – cca 130 000. În acest weekend, centrul capitalei a fost vizitat de turişti din 37 de state ale lumii. În topul ţărilor cu cei cei mai mulţi cetăţeni veniţi la Chişinău se află România, Rusia, SUA, Germania şi Turcia.
Record de vinuri şi pahare comercializate
Timp de două zile s-au comercializat 95 000 de sticle de vin. Vizitatorii aflaţi în PMAN au savurat vinul din cca 35 000 de pahare cu logoul „Wine of Moldova”. Încasările celor 45 de vinificatori aflaţi în PMAN au atins valoarea de cca 5 milioane de lei. Sărbătoarea vinului a fost un prilej pentru producători să organizeze lansări de produse. 18 vinuri noi au fost prezentate atît la școala vinului cît și în cadrul corturilor private ale vinificatorilor.
Record de master classuri la Şcoala Vinului
Cele 12 master classuri prezentate la Şcoala Vinului s-au bucurat, de asemenea, de popularitate, în mediu fiecare masterclass a fost vizitat de cca 40 de persone, ceea ce constituie o creștere de cca 25% comparativ cu anul precedent.
Record de participanţi la atelierele de creaţie
La atelierele de creaţie au participat cca 300 de vizitatori.
Record de bilete vândute la tururile vinicole
Mulţi dintre turişti au preferat să cunoască arta vinului direct de la vatră. Peste 2000 de persoane au mers în tururi vinicole la 7 vinării din Moldova, iar de oferta specială comercializate la cortul dedicat au beneficiat peste 900 de persoane. Chiar din prima jumătate a zilei de 4 octombrie, cca 80 la sută dintre bilete au fost vândute.
Record de bunătăți culinare
În zona gustului a orășelului vinului au fost încinse pe grătare cca 8 tone de carne. Doar în cadrul atelierului gastronomic la care a participat Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, şi Secretarul General al Aparatului Președintelui, Ion Păduraru, au fost pregătite cca 600 de porţii de plăcintă mexicană şi pîrjoale.
281 de artişti implicaţi în eveniment
Pe parcursul celor două zile pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale au urcat trupa Zdob şi Zdub, Natalia Barbu, Alex Calancea band, Adrian Ursu, Nelly Ciobanu ş.a. Per total, distracţia a fost asigurată de 15 actori, 6 prezentatori, 10 interpreţi, 6 band-uri, 1 orchestră folclorică emerită cu 5 solişti şi 5 fanfare din diverse regiuni ale țării.
Distincţii şi premii
În cadru sărbătorii au fost decernate 6 distincții la producătorii de vinuri industriali şi casnici, fiind premiaţi în cadrul diferitor concursuri. Alţi câţiva vizitatori s-au ales cu premii după ce au participat la diferite concursuri, pe parcursul celor două zile.
Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a primit din partea AGEPI certificatul de proprietate şi utilizare exclusivă a brandului „Wine of Moldova”.
Record de mediatizări
22 jurnalişti internaţionali, cca 30 de instituţii media autohtone și 17 bloggeri oficiali au mediatizat evenimentul timp de 2 zile. Subiectul a fost descris în peste 100 de articole sau reportaje pe portalurile de ştiri sau ecranele tv. În acelaşi timp, în cadrul campaniei „Redescoperă Vinul Moldovei. O legendă vie”, timp de 6 zile, 11 bloggeri şi jurnalişti autohtoni au vizitat 11 companii vinicole.
Premiere
Premiera absolută a ediţiei curente a sărbătorii „Ziua Națională a Vinului” a fost organizarea evenimentului sub brandul de țară – Vinul Moldovei. O legendă vie, cu identitate vizuală unică și consistentă.
În premieră a fost oferită medalia „120 de ani de la naşterea Petru Ungureanu” şi a fost organizată bătălia fanfarelor. Oenologul Petru Ungurenu a fost comemorat și la standul Vinul Moldovei (Wine of Moldova), în cadrul unei ceremonii a fost lansată şi o carte cu biografia sa, prezentată de Academicianul Boris Găină. Tot aici, pe durata celor două zile, au fost desfăşurate mai multe activităţi educative printre care şi expoziţia Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare.
Ziua Naţională a Vinului a fost organizată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova, proiectul USAID CEED II, partenerul strategic al evenimentului şi BC „Moldova Agroindbank” partenerul general al evenimentului.