Oficiul Național al Viei și Vinului a invitat reprezentanţii mass-media la un masterclass de degustare a vinurilor, dedicat presei, în preajma Zilei Naţionale a Vinului 2014.
În cadrul evenimentului participanţii s-au familiarizat cu elementele de bază ale unei degustări: apreciere de culoare, miros, gust şi post-gust.
Masterclass-ul va fi coordonat de Sergiu Găluşcă, oenolog, preşedintele Şcolii Vinului, care ne-a ajutat să apreciem vizual nuanțele de culoare și intensitate a vinului, să determinăm viscozitatea și limpiditatea, și ne-a explicat mai multe despre aroma și gusturile pe care le putem simți consumând un vin sau altul.
În cadrul degustării de vin, am avut ocazia să înțelegem ce este cel mai important în acest proces. Degustarea unui vin este un joc al simțurilor combinat cu imaginația, care se petrece în mintea fiecăruia. Este important să îți dai întrebări referitor la simțurile care se trezesc, și tot tu să răspunzi la ele, iată de ce nu există răspunsuri greșite.
Analizând fiecare vin vei putea să faci comparație între ele, și prin aceasta ajungi să înțelegi ce vin ți se potrivește cel mai mult.
Amintim că în cadrul Școlii Vinului, care va avea loc pe data de 4 și 5 octombrie în PMAN, vor fi amenajate câteva zone speciale unde oamenii vor putea participa la master-class-uri, din care vor afla mai multe despre procesul de producere a vinului, despre cultura consumului rațional și calitativ, precum și despre tradițiile legate de această sărbătoare.
Tot la Școala Vinului veți descoperi toate secretele legendarului Vin al Moldovei, cu ajutorul echipei de profesioniști, despre care aflați mai multe accesând #diez.
Mai multe detalii despre eveniment aflați pe pagina de Facebook.