10 motive pentru care nu trebuie să ai încredere în Wikipedia

SURF-BRAZIL-ASP-MEN-WORLD
Foto: PC: gq.ro

Wikipedia este al şaselea site din lume ca popularitate, având în medie 500 de milioane de vizitatori unici pe lună. Totuşi, în facultate, majoritatea profesorilor nu doreau să îţi accepte un referat în care Wikipedia apărea ca sursă.

Şi aveau motive întemeiate – informaţiile găsite aici pot fi scrise de aproape oricine, ceea ce scade gradul de credibilitate, explică GQ. Desigur, de cele mai multe ori, articolele sunt bine documentate, însă au existat şi cazuri în care, în glumă sau pur şi simplu din neatenţie, pe unele pagini au fost postate informaţii eronate. Evident, ele au fost corectate la scurt timp după, însă cei care le-au observat pe moment au avut grijă ca ele să nu fie uitate.

1. David Beckham

Dacă ai fi intrat în 2006 pe pagina lui David Beckham ai fi putut afla că acesta a apărat poarta naţionalei Chinei în secolul al 18-lea. Ceea ce nu e chiar atât de departe de adevăr: sportul pe care l-a practicat Becks a fost, într-adevăr, fotbalul, singura diferenţă fiind că el a jucat pentru Anglia. A, şi că nu era portar, ci mijlocaş. Şi că nu a jucat în secolul al 18-lea.

2. Robbie Williams 

Ai fi tentat să crezi că un artist de renume mondial precum Robbie Williams câştigă îndeajuns de mult încât să nu fie nevoit să mănânce hamsteri prin baruri pentru a face bani. Ei bine, pagina sa de Wikipedia te-ar fi contrazis.

3. Nancy Zimpher

În vremea în care ocupa funcţia de preşedinte al Universităţii din Cincinnati, Nancy Zimpher a deranjat pe cineva atât de tare încât l-a determinat pe acesta să îi “vandalizeze” pagina de Wikipedia. Astfel, pentru puţin timp, aceasta a avut şi alte… funcţii, să le zicem: prostituată şi vrăjitoare. Şi nu orice fel de vrăjitoare, ci una care se deplasează ca la carte, cu o mătură.

4. Tony Blair

Intrarea în politică îţi aduce, inevitabil, mulţi duşmani, iar Tony Blair nu a făcut excepţie. Unul dintre aceştia i-a modificat pagina fostului prim-ministru al Marii Britanii, susţinând că Blair este un fan înfocat al lui Adolf Hitler şi că, în adolescenţă, ar fi avut postere cu el lipite în cameră.

5. Sergey Brin

Nici măcar creatorul Wikipediei, Jimmy Wales, nu a scăpat de glumele utilizatorilor. Pe pagina lui Sergey Brin, co-fondator Google, a apărut informaţia că acesta ar fi admis în 2006 că este homosexual şi că se întâlneşte cu Wales. Ba, mai mult, Brin chiar a fost “omorât” pe Wikipedia de un alt utilizator.

6. Miley Cyrus

Brin nu a fost singurul care a fost ucis virtual. În 2008, pagina de Wikipedia a lui Miley Cyrus (dez)informa că aceasta ar fi murit într-un accident de maşină.

7. Platon

“Bună ziua, doamna profesoară. Am adus referatul despre Platon. El a prezentat vremea în Hawaii-ul antic, a înfiinţat prima instituţie de învăţământ superior în Florida Antică, iar în timpul liber era surfer. Cum adică de unde am aflat asta? De pe Wikipedia.”

8. Osama bin Laden

După ce Osama bin Laden a fost capturat, câţiva oficiali ai Statelor Unite au mărturisit că în ascunzătoarea sa a fost găsită o colecţie de filme porno. Un utilizator a modificat pagina sa de Wikipedia, afirmând că acesta avea o problemă cronică în legătură cu masturbarea. Totuşi, să nu ne pripim; poate le descărcase pentru raţie.

9. Leonardo da Vinci

Dacă intri acum pe pagina de Wikipedia destinată lui Leonardo da Vinci, poţi citi atât de multe lucruri încât să participi lejer la un concurs de cultură generală. Totuşi, la un moment dat, tot ce puteai afla era că “BIG BALSS ARE TASTy”.

10. Victor Ponta

Ce ar fi fost această enumerare fără un exemplu autohton? După ce Victor Ponta a fost surprins în timp ce îşi dădea ochii peste cap în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, pe pagina sa de Wikipedia apărea informaţia conform căreia premierul României ar fi un “professional eyeroller”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente