În această săptămână se va purcede la lucrările de restaurare ale Fântânei Cadânei, monumentul istoric de categorie națională din satul Lipnic, raionul Ocnița.
Semnarea contractului cu un antreprenor local, ajutorul din partea Ministerului Culturii și contribuția a peste 120 de donatori, care au dăruit pe platforma Indiegogo peste 4,200 de dolari proiectului, au făcut ca șantierul de construcție al fântânei să se deschidă în această săptămână.
Irina Ghelbur le mulțumește tuturor pentru implicare: autorităților locale, instituțiilor de stat, bloggerilor și jurnaliștilor. „Suntem copleșiți de emoții și ne mobilizăm deja pentru etapa cea mai importantă: demararea lucrărilor de reconstrucție.”
Pentru renovarea monumentului, vor fi procurate materialele de construcție pentru fântână, cruce, panou informativ și zidul de sprijin, conform schiței elaborate; va fi curățită apa din fântână și vor fi pregătite indicatoare turistice spre amplasament.
Este de menționat că platforma Indiegogo mai este deschisă pentru donații până pe 9 august, iar cei care mai doresc să contribuie la lucrările de restaurare sunt bineveniți, întrucât suma totală necesară lucrărilor constituie 5 mii de euro. Însă cei 4.211 dolari, adunați la moment, sunt încă o dovadă a posibilității de mobilizare a comunității locale.