(foto) Arcele de Triumf din întreaga lume: L’Arc de Triomphe din Paris împlineşte azi 178 de ani

Fotor072918495
Foto: Arcele de Triumf din lume. PC: colaj #diez

Acum 178 de ani, pe data de 29 iulie a fost inaugurat monumentul L’Arc de Triomphe din oraşul francez Paris. Pentru a aduce un omagiu acestuia, dar şi altor monumente arhitecturale din lume cu acelaşi generic, am ales să vă prezentăm o selecţie a Arcelor de Triumf din întreaga lume.

#1. Începem cu omagiatul: Arc de Triomphe, Paris, Franţa a fost inaugurat pe data de 29 iulie în anul 1836. Este situat în Place de l’Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées. Se află la intersecția mai multor bulevarde, cum ar fi: Grande Armee, Wagram și, bineînțeles, Champs-Élysées.

 

Arcul de Triumf din Paris, Franţa. PC: turisteuropa.ro
Arcul de Triumf din Paris, Franţa. PC: turisteuropa.ro

 

#2. Arcul de Triumf din Chişinău, Moldova, numit un timp „Porțile Sfinte”, iar sub regimul sovietic — „Arcul Victoriei”este un monument de arhitectură construit în 1841, pentru a comemora victoria armatelor rusești asupra turcilor. În interiorul arcului se află un clopot care a fost turnat din metalul tunurilor turcești capturate în război.

 

Arcul de Triumf din Chişinău. PC: moldovenii.md
Arcul de Triumf din Chişinău, Moldova. PC: moldovenii.md

 

#3. Arcul de Triumf din Bucureşti, România, situat în partea de Nord a Bucureștiului, în sectorul 1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele: Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922 și renovat în perioada 1935-1936. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial.

 

Arcul de Triumf din Bucureşti, România. PC: calinstan.com
Arcul de Triumf din Bucureşti, România. PC: calinstan.com

 

#4. Poarta Indiei, Mumbai este unul dintre cele mai importante simboluri ale oraşului şi a fost construită pentru a comemora vizita Regelui George al V-lea şi a Reginei Maria. Construcţia a început în anul 1911 şi a fost dată în folosinţă 13 ani mai târziu. Are un stil ce îmbină arhitectura hindusă şi cea musulmană: arcada este în stilul musulman, iar decoraţiunile sunt hinduse.

 

Poarta Indiei, Mumbai. PC: portalturism.com
Poarta Indiei, Mumbai. PC: portalturism.com

 

#5. Arcul lui Caracalla, Djemila, Alegeria a fost construit în sec. I d. Hr. de romani şi a primit numele de Cuicul. Iniţial, aici a fost o colonie de soldaţi, care s-a transformat într-un oraş bazat pe comerţ. Noua arcadă a apărut în anul 216 d. Hr., în timpul domniei Impăratului Caracalla, pentru a-i onora pe părinţii săi, Julia Domna şi Severe Septime. În 1839, ducele d’Orleans a dezmembrat arcada pentru a o transporta la Paris. Moartea sa a dus la abandonarea proiectului, un nou arc fiind construit în 1922.

 

Arcul lui Caracalla, Djemila, Algeria. PC: infoturism.ro
Arcul lui Caracalla, Djemila, Algeria. PC: infoturism.ro

 

#6. Arcul Patuxai, Vientiane, Laos este dedicat celor care au luptat pentru ca ţara să îşi capete independenţa faţă de Franţa. Patuxai a fost construit între anii 1957 – 1968 şi are 5 turnuri ce reprezintă principiile co-existenţei între naţiunile lumii. Totodată, turnurile exemplifică cele 5 principii budhiste: precauţie, amabilitate, flexibilitate, cinste, onoare şi prosperitate.

 

Arcul Patuxai, Laos. PC: infoturism.ro
Arcul Patuxai, Laos. PC: infoturism.ro

 

#7. Arcul lui Septimus Severus, Libia: Lucius Septimius Severus a fost un împărat roman, care s-a născut în Leptis Magna, în prezent Libia, care a domnit între anii 193 – 211. Deşi nu se ştie data la care a fost construit, se bănuieşte că Arcul de Triumf a fost ridicat de cetăţeni o dată cu începerea domniei lui Severus. Arcul are o scenă centrală ce îi prezintă pe împarat şi pe fiii săi, Caracalla şi Geta, în timp ce îşi dau mâinile. Se presupune că acest moment este de la inaugurarea arcului de triumf, în jurul anului 200.

 

Arcul lui Septimus Severus, Libia. PC: infoturism.ro
Arcul lui Septimus Severus, Libia. PC: infoturism.ro

 

#8. Arcul lui Titus, Roma, Italia a fost construit în anul 82 d.Hr., de împăratul roman Domiţian, la scurt timp după moartea fratelui său, Titus. Arcul de Triumf a fost ridicat pentru a comemora victoria lui Titus de la Ierusalim din anul 70. Arcul lui Titus a servit ca model pentru numeroase construcţii de gen, inclusiv Arcul de Triumf din Franţa.

 

Arcul lui Titus, Roma. PC: infoturism.ro
Arcul lui Titus, Roma. PC: infoturism.ro

 

#9. Arcul Timgad, Algeria: Timgad a fost un oraş-colonie din Algeria, fondat de împăratul Traian, în jurul anului 100 d.Hr. În partea de Est a oraşului se află un arc de triumf de 12 metri înălţime, intitulat Arcul lui Traian. Cunoscut şi sub numele de Arcul Timgad, monumentul a fost parţial renovat în 1900. Arcada a fost construită din gresie, iar coloanele mai mici din marmură colorată.

 

Arcul Timgad, Algeria. PC: panoramio.com
Arcul Timgad, Algeria. PC: panoramio.com

 

#10. Arcul lui Adrian, Jerash, Iordania: Situat în partea de nord a Iordaniei, Jerash a fost unul dintre cele mai importante oraşe romane din provincia Arabia. Romanii au asigurat siguranţa şi pacea în acest oraş, ceea ce a permis ca Jerash să devină prosper. Împăratul Adrian a vizitat Jerash între anii 129 – 130 d. Hr., iar Arcul de Triumf a fost ridicat în cinstea vizitei sale. Planul era ca Arcul de Triumf Adrian să devină principala poartă de acces a oraşului, însă planurile de expansiune nu au fost niciodată realizate.

 

Arcul lui Adrian, Jerash, Iordania. PC: infoturism.ro
Arcul lui Adrian, Jerash, Iordania. PC: infoturism.ro

 

#11. Arcul lui Constantin, Roma, Italia este situat chiar lângă Colosseum. Arcul lui Constantin a apărut în 315 d. Hr., pentru a comemora victoria împăratului Constantin I asupra împăratului Maxentius. Bătălia a marcat începutul trecerii împăratului Constantin la creştinism. Potrivit cronicilor, împăratul a avut o viziune în care Dumnezeu i-a promis victoria dacă armata sa îşi va imprima pe scuturi forma crucii. Deşi Arcul de Triumf este dedicat intervenţiei divine, pe el nu există simboluri ale creştinismului.

 

Arcul lui Constantin, Roma, Italia. PC: infoturism.ro
Arcul lui Constantin, Roma, Italia. PC: infoturism.ro

 

#12. Arcul lui Septimus Severus, Roma, Italia se află în partea de Nord a Forumului Roman din Roma şi a fost realizat din marmură albă. Construcţia monumentului a început în anul 203 d. Hr. pentru a comemora victoria împăratului Severus şi a fiilor săi, Caracalla i Geta, asupra părţilor. Inscripţiile cu dedicaţii erau marcate de litere mari, din bronz, care astăzi au dispărut. După moartea lui Severus, fiii săi au domnit împreună, până în 212, când Geta a fost asasinat de fratele său, Caracalla. Acesta a ordonat ca memoriile dedicate lui Geta să fie şterse de pe Arcul de Triumf.

 

Arcul lui Septimus Severus, Roma, Italia. PC:  infoturism.ro
Arcul lui Septimus Severus, Roma, Italia. PC: infoturism.ro

 

#13. Arcul Wellingthon, Londra, Regatul Unit a fost ridicat pentru a cinsti războaiele napolieniene (victoria armatelor conduse de ducele de Wellington, împotriva celor conduse de Napoleon la Waterloo). Se află în partea de Sud a Hyde Park şi la vest de Green Park. Proiectat de Decimus Burton, arcul a fost construit între anii 1826 -1830.

 

Arcul Wellingthon, Londra, Regatul Unit. PC: infoturism.ro
Arcul Wellingthon, Londra, Regatul Unit. PC: infoturism.ro

 

#14. Arcul de Triumf din Munchen, Germania are origini italiene, creat după Arcul lui Constantin din Roma, construit în cinstea realizărilor armatei bavareze în timpul războaielor de eliberare (1813 – 1815). Cunvintele de pe fronton înseamnă: dedicat victoriei, distrusă prin război, impunând pacea.

 

Arcul din Munchen, Germania. PC: infotur.ro
Arcul din Munchen, Germania. PC: infotour.ro

 

#15. Arcul de Trumf din Barcelona, Spania a fost construit de arhitectul Josep Vilaseca i Casanovas (1848-1910), ca poartă de intrare principală pentru Expoziția Universală din Barcelona (Exposición Universal de Barcelona), din 1888, din parcul Ciutadella. Pe latura din dreapta se găsesc alegoriile: Industria, Agricultura și Comerțul, sculptate de Antoni Vilanova, iar în stânga alegoriile Științele și Artele, de Torquat Tasso. Patru sculpturi feminine, realizate de Manel Fuxà și Pere Carbonell întregesc ansamblul.

 

Arcul de Triumf din Barcelona, Spania. P: wikipedia.org
Arcul de Triumf din Barcelona, Spania. PC: wikipedia.org
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente