Va fi elaborat Curriculumul actualizat la Informatică

P1020008
Foto: PC: clasav.blogspot.com

Ministerul Educației a semnat miercuri, 16 iulie curent, cu Proiectul USAID Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II (CEED II) memorandumul de colaborare privind elaborarea Curriculumului actualizat la disciplina școlară „Informatica” şi implementarea acestuia în calitate de proiect pilot într-un grup de instituții de învățământ din Republica Moldova începând cu anul de studii 2014-2015.

Documentul a fost semnat de ministrul Educației, Maia Sandu și Directorul Proiectului USAID CEED II, Doina Nistor. La eveniment a participat și Managerul Superior Proiecte, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Sergiu Botezatu.

Conform Memorandumului, Ministerul Educației şi Proiectul CEED II vor desfășura în comun următoarele activităţi:

# actualizarea Curriculumului la Informatică prin prisma ultimelor realizări ale științei calculatoarelor şi tehnologiei informației şi comunicațiilor şi orientarea acestuia spre formarea de competențe digitale, relevante pentru societatea informațională modernă;
# selectarea în bază de concurs a 25 de școli, care vor pilota Curriculumul actualizat;
# instruirea a 30 de cadre didactice din instituțiile de învățământ preuniversitar în implementarea Curriculumului nou;
# identificarea şi implementarea unor strategii durabile de management curricular, ce vor asigura implementarea Curriculumului actualizat la disciplina școlară „Informatica” în toate instituțiile de învățământ preuniversitar din țară.

Actualizarea, pilotarea şi implementarea noului Curriculum la Informatică va fi efectuată de un grup de lucru, care va include în componența sa, atât cadre didactice din universități, gimnazii şi licee, cât şi reprezentanți ai Asociaţiei Naţionale a Companiilor Private din Domeniul Tehnologiilor Informaționale şi Comunicațiilor. În baza rezultatelor obținute în cadrul proiectului pilot, Ministerul Educației va decide implementarea ulterioară a Curriculumului nou în toate instituțiile de învățământ preuniversitar.

Proiectul USAID CEED II va oferi expertiză naţională şi internaţională în dezvoltarea curriculară la Informatică şi sprijin pentru instruirea cadrelor didactice, va facilita interacţiunea dintre cadrele didactice şi specialiştii practicieni din companiile ce activează în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

Actualizarea Curriculumului disciplinar la Informatică reprezintă una din multiplele acţiuni ale Ministerului Educaţiei, orientate spre creşterea relevanţei şi îmbunătățirea calităţii studiilor, oferirea de noi oportunităţi de dezvoltare personală fiecărui elev şi student.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente