FC Zimbru Chișinău a reușit să avanseze în turul doi preliminar al Ligii Europa UEFA, după ce în seara de 10 iulie 2014 s-a impus în fața macedonienilor de la FK Shkëndija.
În meciul din prima manșă, jucat pe 1 iulie 2014, în Macedonia, zimbrii au pierdut cu scorul de 2-1.
“Galben-verzii” au reușit să întoarcă scorul și au învins cu 2-0 în returul de pe stadionul Zimbru din Chișinău.
Jean-Marc Amani a deschis scorul în minutul 6, iar cu 3 minute înainte de sfârșitul timpului regulamentar s-a remarcat Alexandru Paşcenco.
Tot în seara de 10 iulie 2014, în cadrul aceluiași tur preliminar, au avut programate meciuri și vicecampioana Moldovei, FC Tiraspol și FC Veris din Chișinău.
Tiraspolenii au pierdut cu scorul de 3-1 în deplasarea de la Baku, împotriva echipei İnter. FC Tiraspol a încercat să revină după 2-3 din meciul tur, au și condus cu 1-0 până portarul Georgiev și fundașul Japaridze au primit cartonașe roșii, iar cei de la İnter au ratau un penalty, altul l-au transformat cu succes, dar și au reușit să mai înscrie de alte două ori, totul în ultimele 15 minute ale partidei.
Meciul PFC Litex – FC Veris a fost amânat din cauza ploii abundente din orașul Lovech, Bulgaria, unde avea să fie jucat returul. În prima manșă scorul nu a fost deschis.