BAC 2014: Cristina Voroneanu este pe lista elevilor cu 10 pe linie la bacalaureat

voroneanu
Foto:Cristina Voroneanu PC: europalibera.org/Alla Ceapai

Potrivit datelor Ministerului Educației după rezultatele de la contestare, pe lista elevilor doar cu note de 10 la Bacalaureat a mai apărut o elevă. Este Cristina Voroneanu de la Liceul Mihai Viteazul din Chișinău.

Cristina este o tânără activă în viața socială din Chișinău. După primele rezultate de la examene de bacalaureat Cristina obținuse nota 9 la limba engleză, având cu 3 puncte mai puțin, puncte pe care le-a obținut după depunerea contestării.

Un lucru care spune că a ajutat-o pe Cristina să obțină rezultatele înalte este dragostea pentru lectură. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Cristina spune:

„Autorul contează foarte mult pentru mine. Desigur că sunt momente când am nevoie de o lectură uşoară, doar să mă ajute să treacă timpul mai repede. De obicei caut o carte astfel încât să ştiu că nu voi regreta că am pierdut timp. O carte presupune foarte multă investiţie intelectuală şi de timp. Cartea trebuie să te ajute să conștientizezi unele lucruri. Cartea trebuie să fie potrivită vârstei tale. Eu am încercat să citesc şi literatură rusă, clasică. Nu zic că nu am înţeles-o, dar am realizat la un moment al cărţii că nu sunt coaptă pentru ea.”

În timp ce a fost liceană, Cristina a practicat voluntariatul la biblioteca Ovidius, la centrele comunitare pentru copii și tineri “Buburuza” și “Amicii”, subordonate Direcției Municipale pentru protecția drepturilor copiilor și la postul de radio Teleradio Moldova.

Într-un alt interviu pentru civic.md, Cristina spune: „Voluntariatul deschide multe uși pentru tineri și trebuie de profitat. Partea frumoasă este că reușești să faci lucruri cu care să te mândrești și care fac din tine un minunat autodidact. Tânărul activ reprezintă pentru mine o cantitate enormă de energie pozitivă. Nu pretind, însă, că aș fi astfel, deși spre asta tind.”

„Trebuie de profitat din plin de tinerețea noastră. Când, dacă nu acum, mai putem să ne construim viitorul? Experiența și cunoștințele pe care ți le oferă voluntariatul sunt foarte prețioase. Ai oportunitatea de a te afirma în domeniile care te interesează sau să descoperi noi pasiuni și calități de-ale tale”, a mai spus Cristina.

În 2014, Cristina a obținut premiul II la Olimpiada Republicană la istorie, având cu un examen mai puțin de scris.

Cristina ar vrea să se facă diplomat, astfel intenționează să aplice mai departe la Facultatea de Relații Internaționale, însă nu se știe dacă o va face în Moldova sau în altă parte.

Cristina Voroneanu, alături de Cătălina Puzur, sunt unicele eleve din sesiunea de examene de Bacalaureat care au doar note de 10, pe când în 2013, au fost 7 elevi.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine