Vladimir Voronin: Moldova ar putea să adere la Uniunea Europeană

132571-voronin
Foto:Independent.md

Republica Moldova ar putea să adere la Uniunea Europeană, iar semnarea în iunie, curent, a Acordului de Asociere cu UE contravine interesului național. Acestea sunt câteva din declarațiile făcute de liderul PCRM, Vladimir Voronin.

În timp ce a criticat în termeni duri preconizata semnarea a Acordului de Asociere cu UE și a promovat necesitatea orientării către Uniunea Vamală, Voronin s-a expus în favoarea introducerii standardelor europene pentru mărfurile moldovenești. Totodată, acesta consideră că relațiile Moldovei cu UE ar trebui să se desfășoare în cadrul relației UE-CSI, transmite IPN.

Liderul comuniștilor n-a evitat să critice și actuala conducere a Republicii Moldova și a acuzat Occidentul că s-ar implica în anumite chestiuni interne ale țării. „Apariția unor partide–clone ale partidelor de la guvernare și a PCRM este lucrul celor de la putere, ajutați de Occident, ca să încurce PCRM să ajungă la putere. Atunci când au apărut liberalii reformatori, Mihai Ghimpu s-a indignat oleacă, dar a fost chemat la București, unde i s-a uns gura și acum tace”, a spus președintele PCRM.

Voronin a mai acuzat conducerea de la Chișinău și Occidentul de organizarea protestelor din 7 aprilie 2009, care au fost „un început de maidan” și a precizat că dacă acum ar fi fost la putere, nu ar fi recunoscut conducerea actuală de la Kiev.

Vladimir Voronin s-a declarat convins că PCRM va câștiga alegerile din toamna viitoare și va obține majoritatea parlamentară, dar a spus că se teme foarte mult de „falsificarea alegerilor și coruperea alegătorilor”. „Cei de la putere au început deja să cumpere alegătorii. În special, este foarte activ Partidul Democrat”, a spus liderul comunist. „Au sărăcit țara, au adus la sapă de lemn pensionarii și invalizii, pe care i-au furat și au făcut averi, iar acum, când aceștia au ajuns să mănânce grăunțe uscate, le dau cadouri ca să-i voteze”, a declarat fostul șef de stat.

Vladimir Voronin a mai spus că nu este un om bogat material, dar se consideră un om bun și bogat spiritual și se mândrește cu realizările din timpul când se afla la guvernare. Iar zvonurile despre averile sale impresionante „nu sunt altceva decât invenții ale jurnaliștilor”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente