(foto) Topul celor mai bizare clădiri din lume

montana-magica
Foto: PC: colaj #diez

Tendinţele în design s-au adaptat, s-au dezvoltat, iar în prezent cei mai de succes arhitecţi sunt cei care ştiu să introducă în designul clădirilor pe care îl proiectează un strop din personalitatea proprie.

Dacă până nu demult Turnul din Pisa era modelul de construcţie nonconformistă, deşi creatorii săi au vrut ca acesta să stea drept, nu înclinat, acum avem nenumărate motive să rămânem uimiţi.

#1. Krzywy Domek – Polonia
Construcţia Casei „cocoşate” a început în ianuarie 2003 şi până la finele aceluiaşi an clădirea era deja terminată. Interesant este că arhitectură a fost inspirată şi de desenele lui Jan Marcin Szancer, un artist foarte cunoscut şi apreciat în Polonia, care se ocupă, printre altele, de ilustrarea cărţilor pentru copii.

PC: estaentumundo.com
PC: estaentumundo.com

#2. Wonderworks (SUA)
Clădirea din Florida, cu rol de muzeu şi parc de distracţii, dărâmă conceptul de arhitectură clasică la propriu! Designul său exterior neobişnuit exprimă întru totul experienţele pe care vizitatorii le trăiesc înăuntru: o călătorie printr-un uragan, în care vântul bate cu 40 de kilometri pe oră, cutremure cu o magnitudine de 5,2 sau o incursiune în povestea Titanicului.

PC: floridaleisureblog.com
PC: floridaleisureblog.com
PC: floridaleisureblog.com
PC: floridaleisureblog.com

#3.Habitat 67 (Canada)
Clădirea a găzduit Expo 67, una dintre cele mai mari expoziţii din lume. Construcţia este formată din 354 de cuburi, care alcătuiesc 146 de locuinţe separate.

PC: en.wikipedia.org
PC: wikipedia.org

#4.Casele cubice (Olanda)
Ideea caselor în formă de cub a apărut în anii ’70, când arhitectul Piet Blom a realizat câteva în oraşul Helmond. Oficialii din Rotterdam i-au cerut apoi lui Blom să se gândească cum poate construi locuinţe deasupra unui pod, iar el a venit cu aceste cuburi uriaşe.

PC: grouptravel.ro
PC: grouptravel.ro

#5.Tančící dům (Cehia)
Designul controversat al Casei dansatoare a făcut ca la mijlocul anilor ’90 să curgă multă cerneală în presă, fiind poreclită chiar „Casa beţivă”. Pe acoperişul sau se găseşte un restaurant franţuzesc, care oferă o privelişte unică asupra întregului oraş, în timp ce interiorul este ocupat de câteva multinaţionale.

PC: doisongphapluat.com
PC: doisongphapluat.com

#6. Hotel Marqués de Riscal
Uimitorul Marqués de Riscal este situat în Elciego, în regiunea La Rioja din provincia Álava. Proiectat de Frank Gehry, acest hotel de avangardă oferă internet Wi-Fi gratuit, un centru spa şi 2 restaurante.

PC: julnar.com
PC: julnar.com

#7. Biblioteca España
Poziţionată pe un vârf de deal în Santo Domingo, lângă Medellin, Columbia – o zonă care a fost grav afectată de violenţă şi traficul de droguri între anii 1980-1990 – Biblioteca España a fost construită, cu scopul de a ajuta dezvoltarea urbană şi pentru a oferi mai multe oportunităţi educaţionale pentru rezidenţii cei mai săraci ai oraşului.

PC: estaentumundo.com
PC: estaentumundo.com
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente