Elena Cristea povestește cum ați putea beneficia de experiența Erasmus Mundus

ersmus6
Foto: Elena Cristea și studenți Erasmus PC: Arhivă personală

Celebrul scriitor şi umorist Mark Twain spunea: „Călătoria este fatală prejudecăţii, bigotismului şi îngustimii minţii, şi, din aceasta pricină, mulţi din oamenii noştri au mare nevoie de ea. Viziunile largi, generoase, caritabile despre oameni şi lucruri nu pot fi obţinute vegetând intr-un mic ungher al pamântului toată viaţa.”

Acest citat este atât de aplicabil şi pentru moldovenii din zilele noastre. Trăind într-o ţară mică cu un mediu informaţional limitat, suntem expuşi unei influenţei culturale limitate şi vedem lumea ca printr-o prismă deformată.

Având în vedere că nu suntem cetăţenii celei mai bogate naţiuni, de multe ori nu prea avem bani de umblat brambura, deci dacă tot cutreierăm lumea – să fie şi cu folos. Unul dinte cele mai eficiente moduri de a călători şi de a cunoaşte o altă cultură este plecatul la învăţătură.

Experiența Erasmus PC. Arhivă personală
Experiența Erasmus PC. Arhivă personală

Studiile peste hotare au diferite avantaje cum ar fi şansa de a învăţa încă una sau câteva limbi, dezvoltare profesională şi internaţionalizarea relaţiilor, dar cele mai importante sunt totuşi dezvoltarea personală şi lărgirea orizonturilor culturale.

Cu toate că în ultimii ani încercăm să ne „europenizăm” rapid, studenţii şi liceenii moldoveni încă cunosc puţin despre posibilităţile obţinerii studiilor în Uniunea Europeană, una dintre care este programul Erasmus Mundus.

Experiența Erasmus PC: Arhivă personală
Experiența Erasmus PC: Arhivă personală

Iniţial Erasmus Mundus (a nu se confunda cu Erasmus) era un program de mobilitate şi cooperare în învăţământul superior lansat de Uniunea Europeană pentru perioada 2009-2013 şi se axa pe trei acţiuni.

#. Acţiunea 1 care presupune programe comune, inclusiv burse de studiu
#. Acţiunea 2 care presupune parteneriate cu instituții de învățământ superior din țări terțe și de burse de mobilitate
#. Acţiunea 3 care presupune promovarea învățământului superior european

Din anul 2014 acesta este inclus în programul Erasmus+. Începând cu acest an acest program va selecta consorţii de masterat suplimentare şi va oferi mai multe condiţii pentru a obţine o bursă. Obiectivele principale ale acestui program sunt ameliorarea calităţii învăţământului superior din Uniunea Europeană şi promovarea Uniunii Europene ca centru de excelenţă în procesul de învăţământ din întreaga lume. Toate bune şi frumoase până aici, dar cum poate studentul de rând să beneficieze de program şi să evite corupţia din sistemul de învăţământ din Moldova unde bursele sunt acordate mai întâi rudelor, apoi prietenilor rudelor, apoi celor care au plătit mai mult cui trebuie, iar ce mai rămâne este deja acordat muritorilor de rând.

Elena Cristea și experiența sa Erasmus PC: Arhivă personală
Elena Cristea și experiența sa Erasmus PC: Arhivă personală

Orice student poate aplica la un program de masterat, iar Erasmus Mundus cuprinde mai mult de 150 de astfel de programe, plus programele de doctorat. De asemenea, studenţilor din afara UE le sunt oferite burse generoase, iar studenţii din Moldova au anumite avantaje în timpul preselecţiei. Până în 2013 pentru un program de doi ani era oferită suma de 48 000 euro. O parte din aceşti bani erau destinaţi achitării studiilor, dar studentul primea oricum o bursă de 1000 euro lunar şi 2000 euro la începutul fiecărui semestru de studiu.
Mobilitatea este o componentă-cheie a educaţiei europene, mai mult 200 de universităţi europene fiind implicate. În cadrul programului studenţii trebuie să înveţe în cel puţin două universităţi din două ţări diferite şi să facă un stagiu de practică la o întreprindere dintr-o ţară UE.

Aplicarea la masterat este relativ simplă şi poate fi descrisă în câţiva paşi:
Accesaţi pentru un program de masterat sau pentru un program de doctorat

Alegeţi programul ce vă interesează
Accesaţi pagina programului respectiv
Adunaţi documentele necesare şi aplicaţi. Pentru majoritatea programelor dosarul va include:

#. CV
#. Scrisoare de motivare
#. Scrisori de recomandare
#. Diplome şi suplimente la diplome
#. Diplomă ce confirmă cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat (TOEFL, etc.)
#. Alte documente (ex. copia paşaportului, descrierea proiectului profesional)

Aveţi posibilitatea de a a aplica la trei programe concomitent, iar pentru mai multe informaţii oferite chiar de studenţii sau absolvenţii moldoveni ai programelor Erasmus Mundus, contactaţi Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Erasmus Mundus din Moldova (Erasmus Mundus Students and Alumni Association of Moldova).

Experineța Erasmus PC: Arhivă personală
Experineța Erasmus PC: Arhivă personală

Este o ocazie unică de a cunoaşte multe persoane din diferite colţuri ale lumii şi de a vedea cât de diferiţi suntem şi în acelaşi timp cât de multe avem în comun.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente