15 studenți vor avea posibilitatea în acest an să facă stagii de practică în Parlament. Stagiile vor fi efectuate în sesiunea parlamentară curentă (februarie – iulie 2014).
Programul se adresează studenților în anii terminali, masteranzilor și doctoranzilor în domenii aferente activității legislative cu rezultate foarte bune în plan academic, precum și reprezentanților societății civile (ai organizațiilor neguvernamentale), interesați să dobândească cunoștințe practice prin implicarea în activitatea Parlamentului, să interacționeze cu parlamentarii şi să-şi formeze o imagine obiectivă despre funcționarea legislativului.
În cadrul Programului, stagiarii vor fi implicați în activități ce ţin de funcționarea Parlamentului, de procesul legislativ, de înțelegerea şi funcționarea sistemului parlamentar, contribuind astfel la familiarizarea opiniei publice cu rolul şi locul Parlamentului în societate.
Candidații trebuie să întrunească următoarele criterii de eligibilitate:
– să dețină cetățenia Republicii Moldova;
– să posede limba de stat și o limbă de circulație internațională;
– să nu aibă antecedente penale nestinse, alte restricții legale privind activitatea în instituții publice;
– să nu aibă calitatea de soț/soție, rudă sau afin, până la gradul al III-lea inclusiv, al/a unuia dintre funcționarii din subdiviziunea Secretariatului Parlamentului pentru care aplică;
– să aibă vârsta de până la 30 de ani;
– să prezinte dovada înscrierii la studii de licență (cu media la ultima sesiune de minim 8,5), de masterat (cu media de licență de minim 8,5) sau doctorat (cu media de master de minim 8,5) în Republica Moldova sau în străinătate ori dovada angajării în cadrul unei organizații neguvernamentale, cu experiență de lucru de până la 2 ani;
– să demonstreze existența poliței de asigurare obligatorie de asistență medicală, valabilă pentru perioada de stagiu;
– să respecte condițiile de participare și termenul de depunere a dosarului de participare.
Scopul Programului este de a oferi stagiarilor oportunitatea de a comunica și conlucra cu membrii fracțiunilor parlamentare, cu funcționarii subdiviziunilor structurale ale Secretariatului Parlamentului în vederea aplicării cunoștințelor teoretice și conform specializării obținute în domeniile relații internaționale, științe politice, economie, drept, administrare publică, comunicare și mass-media, cultură, precum și în vederea organizării și/sau desfășurării de evenimente și elaborării de documente relevante.
Programul prevede, de asemenea, crearea, ulterior, a unui sistem de Internship în cadrul Secretariatului Parlamentului pentru stagiarii cu rezultate deosebite.
Aici puteți afla mai multe detalii despre:
#1. Program de stagii în Parlamentul RM
#2. Regulament privind realizarea Programului de stagii în Parlament
#3. Formular de aplicare la Programul de stagii în Parlament
Data limită de depunere a dosarului de participare este 31 martie. Informații suplimentare – la tel. (022)-268-158, coordonator de Program – Valentina Didencu, Direcția resurse umane,e-mail: [email protected].