Parlamentul României va găzdui în această lună un târg al produselor moldovenești

mihai_petre_3_palatul_parlamentului_33298300
Foto: PC: ddaniel.org

La data de 24 martie 2014, la Palatul Parlamentului din București, va avea loc lansarea în premieră a târgului „Fabricat în Basarabia”, prin intermediul căruia vor fi promovate companiile și produsele din Republica Moldova în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Evenimentul este organizat în cadrul Festivalului „Zilele Basarabiei”, ce are loc în această perioadă la București și care urmărește obiectivul de a sprijini eforturile mediului privat de afaceri din Republica Moldova, oferindu-i oportunitatea de a se dezvolta şi de a se relansa pe o nouă orbită – piața Uniunii Europene.

Astfel, pe parcursul unei săptămâni, 24-30 martie, circa 30 de companii de top din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a-și expune și promova produsele în cea mai impunătoare și prestigioasă locație din București – Palatul Parlamentului. Prin participarea la acest târg, companiile autohtone vor avea misiunea de a reprezenta Republica Moldova la cel mai înalt nivel, prezentând produse de cea mai înaltă calitate.

În cadrul evenimentului vor fi prezenți reprezentanți ai mediului de afaceri, politicieni și demnitari, corpul diplomatic acreditat la București, instituții mass-media, turiști etc. La târg sunt invitați să participe toți doritorii, accesul fiind liber pentru publicul larg.

Termenul limită de examinare a solicitărilor din partea companiilor este 6 martie 2014 (Pentru informații suplimentare: Ștefan Miron. Tel: 022 22 25 52, 079 705 507). Evenimentul este organizat de către Centrul Cultural VATRA din Chișinău, UCRB și OSB București.

Reamintim că, Parlamentul României a găzduit o expoziție de vinuri moldovenești în noiembrie 2013.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente